Translate

miercuri, 25 mai 2016

Familia este acolo unde eşti iubit

Am avut o copilărie fericită, pentru că am crescut într-o familie iubitoare, care a avut grijă şi de nevoile non-materiale ale copilului Laura Nureldin. Am avut parte de o familie cu care am putut mereu să vorbesc despre orice, care m-a învăţat să râd, să respect, să mă respect, să fiu pretenţioasă cu mine şi cu ceilalţi, fără să fiu arogantă.

Am avut norocul de a creşte într-o familie de oameni buni, corecţi, respectabili şi respectaţi, care m-au ajutat să devin adultul de azi. Am uitat să spun că familia care m-a crescut au fost bunica, bunicul, mătuşa şi unchiul. Mătuşa şi unchiul sunt fraţii mamei mele. În copilărie, mama nu a fost lângă mine atât cât, poate, şi-ar fi dorit. Tata a reapărut în viaţa mea anul trecut. Îl crezuserăm cu toții mort. Nu era. Aşa a fost viaţa. Mai am un frate de mamă, un frate şi trei surori de tată. Un tată vitreg şi o mamă vitregă. La şcoală mă ducea bona, minunata Tanti Lola, pe care toată lumea o credea bunica mea.

Ştiu, e complicat. Dar e familia mea. Poate cineva să-mi spună nu e o familie? Are cineva dreptul să-mi spună asta?

O familie poate fi formată dintr-o femeie şi un copil, un bărbat şi un copil, o femeie şi trei copii, un bărbat, o femeie şi niciun copil, două femei și niciun copil, doi bărbaţi şi cinci copii... Înţelegeţi voi. Dar chiar înţelegeţi?

Înţelegeţi că nimeni şi nimic nu vă dă dreptul să-i spuneţi unei femei sau unui bărbat care aşteaptă frângându-şi mâinile pe holul unui spital "nu aveţi dreptul să vedeţi pacientul, pentru că nu sunteţi aparţinător" când omul ăla care se zbate între viaţă şi moarte, într-un salon, e toată viaţa lui ? Înţelegeţi că nimeni şi nimic nu vă dă dreptul să încălcaţi un drept civil unor oameni care, ca toţi oamenii, plătesc taxe şi impozite? Da, un drept civil. Mai ales un drept pe care oamenii ăia nici măcar nu l-au revendicat.Nu încă. Dar poate că vor începe s-o facă acum, dacă tot aţi zgândărit chestiunea.

Iar dacă o vor face, eu îi voi susţine. Da, sunt hetero. Dar sunt şi om. Ca şi ei.

6 comentarii:

  1. As vrea sa stii ca esti incantatoare si sa nu iei in seama toate mistourile ieftine. Se mai intampla ca oamenii sa fie superficiali si sa arunce vorbe fara sa gandeasca sau sa tina cont de sentimentele altora.

    RăspundețiȘtergere
  2. frumoasa laura te urmaresc si it doresc o emisiune reusita in seara alegerilor!

    RăspundețiȘtergere
  3. si eu sunt alaturi de tine dupa miezul noptii...

    RăspundețiȘtergere
  4. esti foarte frumoasa, fara alte completari interpretabile!

    RăspundețiȘtergere

Comentează numai dacă ai identitate și cunoști și cuvinte care nu fac referire la părți anatomice sau rude pe linia maternă.