Translate

duminică, 19 aprilie 2015

Viaţa şi moartea prin gaura cheii

Tocmai mi-am dat seama: nu ospitalitatea este principala caracteristică a poporului român, aşa cum ne tot lăudăm în cărţile de istorie. Ci voyeurismul. O fi moştenire de la romanii cărora le plăcea să simtă mirosul maţelor proaspete de gladiator, împrăştiate în nisipul Collosseum-ului, şi care mergeau împreună la budele comune contruite de Vespasian.

Ne place să vedem cum se nasc, cum se iubesc, cum se bat, cum se împacă şi cum mor oamenii.

Vrem să vedem. Tot.

Să vedem testul de sarcină al Monicăi Columbeanu, cicatricile de la operaţiile estetice ale Biancăi Drăguşanu, chiloţii Oanei Zăvoranu şi fundul Cruduţei. Să vedem.

Dar, mai presus de orice, vrem să vedem mortul. Nu contează cine e. Sau dacă a fost cineva. Vrem să ne asigurăm că e mort. Că au început să se înfrupte viermii din el. Că are vată în nas şi bănuţi pe ochi. Că pute.

Suntem în stare să ne batem cu poliţia, cu paznicii cimitirului şi chiar cu Dumnezeu, dacă e nevoie. Pentru că trebuie să-l vedem. Să-l atingem.

Fascinaţia pentru morbid nu se opreşte la pupatul moaştelor. Chiar, oare oamenii ăia care umplu de bale mătasea de pe rămăşiţele Sfintei Parascheva cum ar reacţiona dacă ai dezgropa un mort vechi de 20 de ani şi le-ai da un os să-l pupe? Presupun că, după ce ar vomita, te-ar lua la bătaie.

Dar, dacă turma vrea un mort, acel mort devine, brusc, valoros. Merită să te baţi, la propriu, ca să-l vezi. Să-l atingi. Şi, poate, să rupi o bucăţică din el. S-o ai ca amintire. Să o pui în vitrină şi să le spui vecinilor "Uite, vezi? Ăsta e degetul mic de la piciorul stâng al maestrului Sergiu Nicolaescu. Am apucat să i-l smulg înainte să-l incinereze nenorocita aia. Iar unghia asta dată cu ojă roşie e de la degetul mijlociu al Marioarei Murărescu. Acolo a fost mai uşor, că ne-au lăsat să ne apropiem şi nici n-au ars-o, ca păgânii. Uite, am şi certificat IML de când m-a bătut poliţia la înmormântarea Mărioarei Zăvoranu. A dreacu' zdreanţă, deloc nu ne-a lăsat în cimitir fie-sa. Un fir de păr n-am putut să iau şi io."

De fapt, s-ar putea nu doar voyeuri să fim. Ci şi necrofili. Şi, poate, atunci când nu ne vede nimeni, necrofagi.

Încep să am certitudinea că unii dintre semenii mei se hrănesc cu cadavre, atunci când CRED că nu-i vede nimeni.


11 comentarii:

  1. Nu cred ca e o caracteristica neaparat a noastra. Am vazut si la populatii la fel sau mai putin emancipate ca a noastra, aceeasi apetenta pentru morbid si senzational, ca o autocompensare probabil a lipsei de orizont personal. Aceasta nevoie de "paine si circ" cateodata bine speculata de factorii de decizie, are cred, si resorturi intime de aparare. Sa luam de exemplu cazul V.I.P.-urilor din beciul domnesc. Mai sunt ele interesate de evenimentele din viata celor cu care imparteau pana mai ieri prima pagina a tabloidelor? Nu, probabil ca acum, sunt mult mai interesate de ultimile arestari, ca o forma de abatere a atentiei de la propria disperare. Cum ai putea trece mai usor peste propriile frustrari, altfel decat fiind martorul dramei celui de langa tine?

    RăspundețiȘtergere
  2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Moartea nu are cum să fie un exercițiu democratic. Nu fusese o execuție publică. Era doar o femeie (așa cum e ea) care își îngropa mama (așa cum credea de cuviință). Nu cred că democrația are jurisdicție în viața privată a nimănui. Nu cred că bătrânii cetății au de ce să-și dea cu părerea despre nașterea, viața sau moartea cuiva. Da, poate că timp de o mie de ani comunitățile au funcționat așa. Dar în 2015 îndrăznesc să cred că măcar comunitățile urbane au depășit dinamica medievală. În vremurile noastre, să rupi porțile unui cimitir pentru că „vrei să vezi mortul” ține de o lipsă crasă de bun simț și de educație. Nu de democrație.

      Ștergere
    2. Mircea Badea vs Basescu si altii intr-un desen animat pamflet politic.
      Sper sa va placa.
      https://www.youtube.com/watch?v=XbOElAUN5S4

      Ștergere
  3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dragul meu, acesta este, într-adevăr, un exemplu de monologuri paralele, pentru că unul dintre noi face o salată de cuvinte pompoase şi goale de conţinut. Textul meu nu era despre bârfă, ci despre manifestările grobiene ale celor care au mers la cimitir. Atât. Nu despre tradiţii, nu despre democraţie. Ci despre bun simţ, sau, mai degrabă, despre lipsa lui. Vezi? În cuvinte simple şi puţine se pot spune multe. Have a nice life!

      Ștergere
  4. Păcat ca aceste comentarii sunt un exemplu de monologuri paralele ☺️

    Moartea, oricum am defini-o este democratica in mod absolut nu pentru ca oferă puterea tuturor ci pentru ca o ia tuturor 😀

    Democratica era nu moartea ci bârfa in comentariul meu. O expresie absoluta a înțelepciunii populare postulează asta : gura lumii-i slobodă, apăruta intr-o vreme cand libertatea corporală nu era un drept intrinsec al ființelor umane.

    Cele doua aspecte de subliniat in frecventarea funeraliilor sunt : implicarea moralizator normativa (asa se face, nu se cade) si respectiv suportul pentru cei in viata.

    Fara primul, chiar daca se comite un pacat judecând, se creeaza o rânduiala(rândul lumii, daca aș cita din Noica as menționa sensuri metefizice care m-ar duce si la poarta raiului).
    Ar fi o pierdere să nu criticam o fiica zăpăcită care își îngroapă mama dupa asfințit fără slujbă făcută de parohul locului. Dumnezeu sa ma ierte pentru ca tocmai judecai pe un semen al meu😊

    Privind sprijinul moral, catolicii recomanda intrarea in casa unui străin decedat pentru a aprinde o lumânare si a se ruga langa membrii familiei.
    Cand au murit bunicii mei, nu cu multi ani in urmă, imi amintesc alinarea pe care o simteam prin simpla prezenta a multor oameni in casa bunicilor mei, alinare de o mie de ori mai eficace decât o mie de cuvinte tipărite.

    Imi plac mult expresiile americane Let's enjoy life, Celebrate life !

    Moartea este parte din viata pana la venirea Lui Mesia a doua oară si la coborârea Raiului.

    Pierzi mult daca îi vezi pe concetățenii tăi necrofili, sunt doar firești, democrați si plini de compasiune.

    Sigur ca au pacate, ai gresit si vor mai greși dar potentialul lor eroic merita cultivat.

    RăspundețiȘtergere
  5. Buna,Laura. Tocmai ti-am descoperit dimensiunea 'literara' si cred ca voi deveni un mare fan al scrierilor tale.Daca se poate, nu abandona, te rog, nici blogul celalalt, cu subiectele mai usurele...cu totii avem din cand in cand ,nevoie de ele, nu-i asa? Mult respect pt. munca depusa la A3 si numai urari de bine pentru prezent si viitor !

    RăspundețiȘtergere
  6. Buna, Laura. Tocmai am descoperit latura ta 'literara'si cred ca sunt pe cale sa devin un mare fan al scrierilor tale.Daca se poate, nu abandona te rog nici celalalt blog , cu subiecte mai usurele- cred ca toti avem nevoie de ele , din cand in cand... Mult respect pt. munca depusa la A3 si numai urari de bine pentru prezent si viitor !

    RăspundețiȘtergere
  7. Îmi place cum folosiţi cuvântul bisturiu, pentru a extrage grobianismul din oameni. Vă doresc succes, iar lor, grobienilor, să se adape cu bun simţ, se găseşte în cărţile de literatură şi în regulile bunelor maniere.

    RăspundețiȘtergere
  8. Presa etalează viscerele cadavrelor pentru necrofili.
    "De ce ai violat-o?"
    "De ce l-ai sugrumat?"
    "Sunteți vinovat?"
    Să mă treceți strada!
    Întrebări adesea fără răspunsuri, care, oricum, ar fi irelevante.
    Dar ăsta e circul promovat de puterea de ocupație, la care presa participă copios, doar e plătită de ocupant.

    RăspundețiȘtergere

Comentează numai dacă ai identitate și cunoști și cuvinte care nu fac referire la părți anatomice sau rude pe linia maternă.