Translate

miercuri, 21 decembrie 2011

Ad Break

Except for that of a dog, or that of a mother (birth or not) to a child, there is no such thing as love. Just good marketing (conducted consciously or not). Only seldom, and only if you are really lucky, what you see is actually what you get. But, more often than not, once you fall for the ad and you take the "product" at your home, after the first few hours, days, weeks or maybe months (depending on the quality of the material), you find hidden flaws that backfire when you least expect it. What can you do, since getting a refund is not an option? You either find that you've grown fond of the "product" and that it's hard to just dump it and get a new one, so you just take your miserable little self and make do with what you've got, or you discover you don't give a shit and just go out there and see what the market has to offer. 

Should you decide on the second solution, you again have two possibilities: either learn your lesson and try to see beyond the sales strategy, or be a sucker for all the pretty colors and get stung once more. Of course, there is always a third option: decide to never buy again and go through life from one trial version to the next. At least, this way you won't regret having bought from the old catalog...

However, if, like me, you are loyal to a brand, I'm afraid you don't have that many options: just bite your fingernails, light another cigarette, swallow up that "up yours" you have been muttering, suck it in and keep doing what it was you were doing. You, my friend, are a sitting duck for a good salesman. Or woman, for that matter...

La început a fost cuvântul

Oare?... Eu zic că, înainte de cuvânt, e gândul. Sau, mă rog, aşa ar trebui să fie la bipezi. Şi, mai înainte de gând, sentimentul. Adică, întâi simţi, după aia conştientizezi, recunoşti sentimentul respectiv, îl identifici şi abia la sfârşit îl verbalizezi. Adică îl pui în cuvinte. Oricât ne-am strădui să ne alegem vorbele, sentimentul din spatele lor reuşeşte, de cele mai multe ori, să îşi arate căpşorul de după ambalajul verbal mai mult sau mai puţin estetic în care ne încăpăţânăm să-l ambalăm.

"De ce te legi de formă? E doar un cuvânt..." Mda. Dar, oricât de compact am încerca să facem pacheţelul de cuvinte, pe ici, pe colo mai rămâne câte o părticică prost lipită, pe care un ochi antrenat sau doar cu simţul observaţiei bine dezvoltat o găseşte.

"O carte pe care am citit-o şi eu" e o cunoştinţă împărtăşită. "O carte pe care am citit-o noi doi" e complicitate. "Gigele, aş vrea să fac excursia asta" înseamnă că, la o adică, oricând ţi-ai putea pune hainele în valiză şi codiţa pe spinare cu Destination Anywhere. "Gigele, aş vrea să facem excursia asta" e deja o invitaţie.

De ce să te legi de formă? Pentru că ea vorbeşte despre fond. Haina nu îl face pe om, dar poate spune al dracului de multe despre el. Vorbele nu înseamnă mare lucru, dar, dacă ştii să le auzi şi, mai ales, să asculţi ce e dincolo de ele, ai deja o cu totul altă înţelegere asupra unei propoziţii, asupra unei fraze, a unei idei, a unui mod de gândire.

sâmbătă, 17 decembrie 2011

"De Crăciun, fii mai bun...

...fii adevărat!" Aşa zicea reclama la Tuborg Christmas Brew. Dar, sunt oamenii mai buni de Crăciun? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce? La asta m-a făcut să mă gândesc Dragoş Cuzuban, care întreba pe Facebook: De ce oamenii sunt mai buni in perioada asta? Sau se presupune ca ar fi? E precum cu apusele vremuri ale sezonului de batut covoare? E o perioada pentru a fi mai bun, una a fi bun, alta a fi rau? De ce incep campanii de donat doar de sarbatori?

Dar... dacă de Crăciun eşti mai bun (cum cere reclama, şi nu doar la Tuborg, ci reclama la Crăciun, în general - şi aia pe care o fac agenţiile de publicitate, şi aia pe care o fac popii), eşti şi adevărat? Adică, dacă trebuie să fii mai bun doar pentru că ţi-o cere cineva, mai inseamnă că eşti mai bun? Oare nivelul tău natural de bunătate (admiţând că tu eşti eminamente bun) nu e suficient? Ce înseamnă să fii, de fapt, bun? Să dai de pomană? Să ajuţi pe cineva care ştii că are nevoie de ajutor? Dar, dacă faci asta numai de Crăciun, se mai pune? Dacă o faci numai ca să "se pună" mai contează ca act de bunătate? De fapt, bunătatea se măsoară în număr de gesturi, sau în constanţa unei stări, a unei atitudini? Când mă gândesc că toată lumea se străduieşte să fie "mai bună" de Crăciun, parcă bunătatea capătă o tentă "trendy". Ca o poşetă "de firmă" agăţată de braţul unei pisi de Dorobanţi. Dumnezeule! Bunătatea de Crăciun a devenit Louis Vuitton-ul trăirilor umane?!