De când e lumea

Citesc Courtesan, de Diane Haeger, o carte despre favoritele regilor. Despre felul în care şoaptele lor dulci, picurate cu consecvenţa otrăvii în urechile monarhilor, reuşeau să creeze sau să strice alianţe. Să ridice oameni şi să-i aducă în cercul restrâns al anturajului regal, sau să-i trimită în bejenie, smulşi din culcuşul lor cald şi moale de brocart şi mătăsuri, pe care şi-l construiseră prin ani de compromisuri mai mult sau mai puţin umilitoare, la Curte. Despre faptul că regii, la urma urmelor nişte fiinţe care, odată ieşite din Sala de Consiliu, se lăsau conduse de testosteron direct în apartamentele favoritei, ar fi dat aproape orice pentru a nu pierde farmecele unei anumite doamne, care reprezenta tot ce nu era regina. Aceasta din urmă, pe de altă parte, nu avea altă vină decât aceea de a fi parte dintr-o înţelegere politică, o garanţie a unei alianţe şi o furnizoare de moştenitori legitimi pentru tron. Atât. Favorita, în schimb, era căldura, pasiunea, înţelegerea şi suma de viclenii tipic feminine pe care regele le plătea scump. Uneori, mai scump decât era cazul. Dincolo de bijuterii şi alte asemenea mărunţişuri care ar fi hrănit lejer un sat întreg, preţul unei curtezane putea fi un titlu nobiliar, o proprietate imensă, un soţ bogat, urât şi tolerant, care să-i asigure doamnei respective un venit constant şi un statut respectabil. Toate acestea, oferite cu dragoste şi înfrigurare, de rege.

P.S. Astăzi, în CSAT, s-a decis ca Elena Udrea, soţia domnului Cocoş, să primească în grijă, la Ministerul Dezvoltării, Agenţia de Cadastru.

foto: wikimedia.org