Mi se părea și mai mare când eram mică. Bunica mea pregătea cozonacii... şi ce cozonaci! Mari, bine crescuţi, şi care, dacă rupeai din ei, se desfăceau fâşii-fâşii, ca vata de zahăr. Iar mirosul... Dumnezeule! Drojdia, vanilia şi coaja de portocală se combinau în ceva supranatural. Câteodată, în Vinerea Mare, găseam şi ouăle vopsite de cu seară, dacă nu cumva le vopsea a doua zi, înainte de Înviere. Niciodată în ultimii ani nu am mai văzut ouă în culorile copilăriei mele. Niciuna dintre vopselele şmechere de acum nu reuşesc să aducă într-un coş de nuiele curcubeul, aşa cum o făceau amărâtele alea de Gallus.
De Înviere, stăteam la geam şi aşteptam râul de lumină care curgea dinspre Mănăstirea Caşin, cu sentimentul că asist la ceva interzis, clandestin. Aşa şi era, în anii '80... Apoi, aşteptarea Iepuraşului.... Care, ticălos urecheat, se încăpăţâna să ajungă abia după ce adormeam eu, oricât de târziu s-ar fi întâmplat asta, dar îl iertam de fiecare dată pentru că avea multe de cărat, săracul! Ouăle ciocnite, câte un Kinder adus de Iepuraş pe sub mână...
Nu ştiu de ce, anul ăsta îmi amintesc de toate culorile, mirosurile, gusturile şi fericirile fiecărui Paşte al copilăriei mele. Oare, acolo unde e, i s-o fi făcut bunicii dor de mine, aşa cum mi s-a făcut mie de ea?...
De Înviere, stăteam la geam şi aşteptam râul de lumină care curgea dinspre Mănăstirea Caşin, cu sentimentul că asist la ceva interzis, clandestin. Aşa şi era, în anii '80... Apoi, aşteptarea Iepuraşului.... Care, ticălos urecheat, se încăpăţâna să ajungă abia după ce adormeam eu, oricât de târziu s-ar fi întâmplat asta, dar îl iertam de fiecare dată pentru că avea multe de cărat, săracul! Ouăle ciocnite, câte un Kinder adus de Iepuraş pe sub mână...
Nu ştiu de ce, anul ăsta îmi amintesc de toate culorile, mirosurile, gusturile şi fericirile fiecărui Paşte al copilăriei mele. Oare, acolo unde e, i s-o fi făcut bunicii dor de mine, aşa cum mi s-a făcut mie de ea?...
Laurash drag, cred ca iti este dor de ea in fiecare an de Paste, dar povara gandurilor ne ameteste si mai uitam, ne fuge gandul, dorinta, dorul. Ea este cu tine, stiu eu, in fiecare an.
RăspundețiȘtergereSi mie mi se intimpla asa ca si tie...Pastele asta toate mirosurile, gusturile, amintirile sunt altfel, parca mai vii, mai in mine. Mi-e dor de bunici, mi-e dor de Alecu-masul meu, mi-e dor de mariana si Zoica-matusile mele...E primul Paste fara Alecu si asta ma face sa mi se umple ochii de lacrimi la fiecare frintura de gind.
Nu, nu i s-a făcut dor, nu are cum, bunicii noștri ne țin imaginile noastre cu sfințenie, ca pe niște icoane, așa suntem mereu cu ei. Dor ne este nouă de ei, uneori îi mai uităm, dar ni-i reamintim datorită magiilor pe care le făceau în viețile noastre.
RăspundețiȘtergereFrumos ai scris, ca-ntotdeauna. Ai să plângi si anul asta de înviere?
RăspundețiȘtergere