Translate

duminică, 16 mai 2010

România are Sindromul Stockholm


Mircea Badea zicea că România trebuie internată. Până de curând, l-aş fi contrazis, încă mai credeam că poate fi tratată ambulator. Da' nu mai ţine... Scad pensiile, salariile, indemnizaţiile, alocaţiile, ajutorul de şomaj, se introduc noi taxe, am putea avea "şansa" de a creşte şi TVA şi cota unică. Asta după ce, acum numai câteva luni, primeam asigurări de la cei care acum anunţă toate nenorocirile astea, că nu se va ajunge aici. Şi după ce, acum 2 ani, tot ei urlau ca din gură de şarpe că sunt bani pentru măriri de salarii, pentru pensii, pentru toate programele sociale în derulare şi pentru încă vreo câteva la care nu se gândise nimeni. Cu toate astea, azi, când fiecare pensionar îşi descoperă calităţi de Chuck Norris, iar mamele ameninţă să capitoneze Cotrocenii cu Pampers puţin uzaţi, azi, există oameni obişnuiţi care spun că guvernanţii "nu au ce să facă, au luat decizia corectă". Şi nu o spun la televizor, pentru că, vezi Doamne, reprezintă interesul nu ştiu cui. Nu, o spun acasă, unde poate că au şi ei un părinte pensionar, o spun la o bere, prietenilor, care poate că lucrează la stat, sau vecinului al cărui patron l-a concediat când şi-a lichidat firma din cauza impozitului forfetar. Există oameni care le găsesc scuze, care mai găsesc în ei energia şi înţelegerea de care au nevoie ca să-i aprobe. Există oameni care, fără să crâcnească, acceptă să-şi sacrifice nivelul de trai, şi aşa vai de el, pentru că "ştie Băsescu/Boc/Guvernul ce face".

E clar: România are sindromul Stockholm. Începuse să dea semne în decembrie anul trecut, când, în loc să fugă de agresor care lăsase uşa deschisă, i-a spus, ca în filmul lui Almodòvar, "leagă-mă bine". Ţara asta e ca o nevastă bătută care, în loc să facă plângere la poliţie şi să bage divorţ, se udă toată când mitocanul îi aduce un buchet de flori furat din faţa blocului şi îi trage o ţucătură cu aromă de trăscău. "El e băiat bun, oi fi fost şi eu de vină"... Păi chiar ai fost de vină. De ce ai stat, proasto?

nikruckert.blogspot.com

6 comentarii:

  1. Ah, ce-mi plac fetele de ciocolata-ca tine

    RăspundețiȘtergere
  2. Hop, sărişi de Eminescu, vorba bunică-mii. În limbaj blogger-istic, eşti off-topic rău de tot.

    RăspundețiȘtergere
  3. Haide bre ce te ofuscasi asa,oi fi fost si eu de vina...da`tu .De de ai stat ,proasto?E`oftopica rau da rau de tot.

    RăspundețiȘtergere
  4. Mamă dragă, puţină coerenţă n-a stricat nimănui... Poate mai lucrezi la ea... Ia cu moderare.

    RăspundețiȘtergere
  5. Continua sa scrii, i-mi place ,ai verb,ai substanta desi la TV esti mai...moderata.

    RăspundețiȘtergere
  6. Laura, am citit, sau am auzit la un moment dat o poveste. Din nefercire, oricat ma gandesc nu imi mai amintesc unde/cand am auzit-o/citit-o si-mi pare rau.
    In ea era vorba de un caine, care ani la rand, o buna parte din viata a fost tinut in lant. La batranete stapanul i-a scos lantul din motive de el stiute, poate ca era prea batran si lantul nu-si mai avea sensul. Ei bine, cainele si-a petrecut restul vietii in acelasi perimetru in care ii permitea lantul sa se miste, desi ar fi fost liber sa se plimbe prin toata curtea si poate si mai departe...
    Cam asa este si cu romanii. Nu stiu daca e chiar un sindrom Stockholm, dar cu siguranta este o obisnuinta in a se sacrifica pentru nimic. Da-mi voie s-o numesc prostie combinata cu lasitate.
    Dupa 20 de ani nu mai am absolut niciun fel de speranta, nu mai am nicio urma de indoiala ca nu se va schimba nimic in bine, cel putin pe parcursul vietii mele. Si nu exista in momentul asta niciun politician care poate sa-mi redea speranta. Asta e cel mai trist...

    RăspundețiȘtergere

Comentează numai dacă ai identitate și cunoști și cuvinte care nu fac referire la părți anatomice sau rude pe linia maternă.