Translate

miercuri, 2 septembrie 2009

Madame...


Nu i-am spus niciodată altfel. Nici nu aveam cum. Toată fiinţa ei emana o nobleţe şi o eleganţă parcă din altă vreme. Părul de un blond discret, coafat lejer, inelul simplu, cu o singură perlă, pe care îl purta mereu, manichiura impecabilă, Nucă, micul cocker spaniel cognac, orb, care îşi găsea mereu drumul printre măsuţele şi picioarele noastre, înlocuit mai târziu de boxerul Arthur (cel mai bun prieten al omului, fie el şi hoţ).

Datorită lui Madame, am învăţat să scriu întâi în franceză. Pe la vreo 3 ani şi ceva. Efortul meu şi al celorlalţi copii era mereu răsplătit, la serbările de Paşti şi de Crăciun (da, da, pe vremea comuniştilor). De Paşti, "pescuiam", aruncam undiţa după un paravan de pânză albastră pe care erau prinşi cu bolduri, peşti de hârtie colorată; cei cuminţi găseau în cârlig un cadou, mereu frumos, mereu adus din Franţa, cei mai năzdrăvani şi mai puţin conştiincioşi, câte un morcov, un cartof... Dar erau puţini cei din a doua categorie. La Madame, învăţai de drag. Mai ales că, la sfârşitul fiecărei lecţii, ne citea din Aventurile lui Babar :)

Şi îţi făcea plăcere să mergi la ea. O casă frumoasă, îngrijită, aranjată cu dragoste şi gust şi cu... da, cu bucurie. Un sentiment pe care Madame nu l-a lăsat niciodată să se stingă, nici măcar atunci când a rămas fără nimic, nici măcar atunci când, lucrând la Deratizare, a fost nevoită să se tundă, din cauza unui şobolan care i se încurcase în păr. Şi asta, la ceva timp după ce fusese prezentată la Curtea reginei Angliei...

Cu toate astea, Madame nu a trăit din amintiri. A trăit CU amintiri, pe care a reuşit să le pună în armonie cu prezentul, oricât de urât, dureros, crud, nedrept sau fericit a fost el. Viaţa ei a fost colorată, surprinzătoare şi ţesută pe un suport pe cât de delicat, pe atât de rezistent. Ca imensele covoare ţesute la războaie ţărăneşti, pe care mama sa le colecţiona cu pasiune.

A fost, pur, simplu şi nobil, Sanda Tătărescu-Negropontes.
Je vous remercie, Madame.

foto: www.evz.ro

7 comentarii:

  1. Laurash, daca eu inteleg bine ce scrii tu aici...pot sa spun doar ca stiu povestile tale despre Madame si imi aduc aminte cum iti straluceau ochii cind povesteai despre dinsa. Sa straluceasca in continuare in ochii si in sufletul tau. Cu drag,Irina

    RăspundețiȘtergere
  2. Ca in viata fiecarui om exista o "madame" poate nu-i un lucru senzational. Minunat este ca omul binecuvantat cu o "madame" care ii schimba irevocabil cursul vietii (in bine!) isi aduce aminte si o evoca mai des sau mai rar, asta, da, e senzational. Pe "madame" a vietii mele o evoc de cate ori pot, uneori ma multumesc doar a mi-o aminti cu nostalgie, infranta fiind de nepasarea ce se instaleaza pe chipul auditoriului care te "stampileaza"imediat cu "traiesti din amintiri". Ei cu ce sa traiasca , saracii, daca nu au astfel de amintiri? Ma rog...
    "Madame" a vietii mele a aparut in cel maifrumos moment al vietii mele:la debutul liceului, deci nici in copilarie-ca sa nu se estompeze amintirile, nici mai tarziu-cand puteam fi un "om format". Era frumoasa, ochi albastri, par blond-sable, se ruja discret(5 ani de liceu, aceeasi nuanta de ruj!), corp superb(avea doi copii) si o mana pe care n-am s-o uit niciodata. Nu era mana femeii-bibelou, dar manechiura era perfecta(mereu aceeasi nuanta de oja, roz-pal extrem de discret). Ceea ce nu uit era pozitia mainii pe cartea din care ne reda fie un citat fie indica pagini ce trebuiau citite. Degetele aveau curburi fine si catifelate. Si eu am grija sa merg in fata elevilor mei in tinuta impecabila, dar pozitia aceea a mainii n-am reusit-o niciodata. Poate nu am atata noblete...Da, "madame" era o nobila , la propriu, silita, din pricina nobletii ei, sa faca o casatorie de convenienta cu un ofiter cu 22 de ani mai batran si sa devina profesoara de limba rusa(n-am stiut niciodata daca asta i-a fost visul), sa paraseasca definitiv Calafatul natal(casa ei era un mic palat) pentru un orasel de munte si un apartament de doua camere. Doamna, caci si in anii comunismului noi tot DOAMNA ii spuneam, nu avea multe haine, dar avea TINUTA. Si era impecabila. Era severa, nu admitea sa vii la ora cu romanul, nuvela, cronica etc. necitite. Iti adresa trei intrebari, cele mai mici amanunte, si te prindea. N-o puteai "duce". Iti era rusine de mureai, te ridicai si spuneai "n-am citit", luai 2(fara discutie!), iar data viitoare iti revizuiai atitudinea. NU mergea altfel. Si nu cracneam ca ni s-ar fi incalcat drepturile sau , vai, am fost abuzati emotional. Si limba romana tot cu dansa am invatat si diriginta tot dansa ne-a fost. Asadar, totul ii datorez. Cum vorbesc, cum ma port, ce pretentii sa am de la mine si de la cei din jur, absolut tot. Semana cu mama, erau cam de aceeasi varsta, poate de asta le-am iubit(spun asa, pentru ca niciuna nu mai este) si le voi iubi amintirea mereu. OAMENI care au creat OAMENI. Nu mai stiu cum se spune in rusa "sarut mana,doamna"(ar fi meritat,o vorbea perfect!) dar "spasiba" pot sa-i spun.

    RăspundețiȘtergere
  3. Scuze penru repetarea in acelasi enunt a expresiei "vietii mele"!

    RăspundețiȘtergere
  4. Da? S-a repetat ceva? Jur că nici nu am observat, nici măcar când am citit a doua oară. Eram prea emoţionată de prezenţa Doamnei din viaţa dumneavoastră în faţa ochilor minţii mele...

    RăspundețiȘtergere
  5. Multumesc, Laura! Si nu mi-ar ajunge toate cuvintele frumoase din cele doua limbi sa o pot evoca asa cum simt.

    Toate bune!

    RăspundețiȘtergere

Comentează numai dacă ai identitate și cunoști și cuvinte care nu fac referire la părți anatomice sau rude pe linia maternă.