Copiii cad, se lovesc, îşi julesc genunchii, coatele... deh, copii! Reacţia lor, în mare, e aceeaşi: fug în braţele adultului care e cu ei în momentul ăla, ţipând printre sughiţuri de plâns "Bubaaaaaa!"
Ce diferă este reacţia adulţilor. Eu pe astea le-am văzut:
Ce diferă este reacţia adulţilor. Eu pe astea le-am văzut:
- "Dă să pupe mama/tata/bunica/tuşica/ să treacă..." - absolut firesc. Copilul e deja lovit de soartă, materializată în asfaltul, leagănul sau colţul de gard aflat la locul nepotrivit, în momentul nepotrivit; ce poţi să-i faci mai mult decât să îi oferi puţină alinare?
- "A... te-ai împiedicat de piciorul patului? Te doare? Hai să-l batem, să-l doară şi pe el... O să vezi că trece mai repede" - ăsta e deja alt nivel... Te-a lovit soarta? Dă-i şi tu la ficaţi, să te ţină minte, şi data viitoare cînd te vede o să treacă pe trotuarul celălalt.
- "Ce-ai făcut, mă? Iar ai căzut? Împiedicatule! (jap!, una peste scăfârlie) Să nu te aud că-mi dai apă la şoareci, că îţi dau eu motive să te boceşti! Data viitoare să fii mai atent! (jap!, încă una, de control)" - nu ştiu dacă, data viitoare, micuţul o să fie mai atent sau nu. Dar, în mod cert, la un moment dat, va înceta să mai fugă spre cel care i-a servit replica asta. Şi, atunci, copilul (ajuns, poate, între timp, adult) o să fie mai singur. Şi mai trist.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează numai dacă ai identitate și cunoști și cuvinte care nu fac referire la părți anatomice sau rude pe linia maternă.