Ţopa Malli

Specia nu este rară. Nu este nici măcar nouă. A apărut în România odată cu primul mall. Exemplarele sunt foarte uşor de recunoscut: masculul este identificabil după tricoul mulat perfect pe burta proeminentă sau, dimpotrivă, pe corpul lucrat excesiv la sală, că, deh, dacă ridici numai Gramatica Academiei nu creşte bicepsu'... Pe tricoul respectiv, se află OBLIGATORIU numele creatorului, bătut în ştrasuri sau şvaroavsche, după posibilităţi şi pricepere. Acuma, dacă scrie "MESCHINO" în loc de "MOSCHINO" (nu e banc, am văzut) asta e... e greu şi cu mărcile astea înregistrate. Pe ceafă (de obicei tip "shar pei") se va odihni un lănţoi de aur, despre care te vei întreba dacă a fost luat de la fântână sau de la Azorel. Uneori, exemplarele cu adevărat reuşite au pantofi ascuţiţi din piele de crocodil (sau măcar din muşama cu textură de) şi odată l-am văzut pe unul (cred că era masculul alfa) cu o curea cu leduri. Parol. Paftaua era un display ca ăla din troleu, cu staţiile. Nu ştiu ce scria pe curea, nu m-am apropiat, mă gândeam că poate sare la om...

Perechea unui astfel de mascul este şi mai uşor de recunoscut: primul care îţi trosneşte retina va fi machiajul ei ultra-strident care îl face pe cel al Cleopatrei să pară "nude": contur de buze care pare făcut cu markerul, trei kile de fond de ten, câte două perechi de gene false, la fel ca unghiile, şi alea kilometrice, de te întrebi cum tastează pe telefonul pe care îl ţine, evident, în mână. Tocuri cât mai înalte, la cizme cât mai lucitoare, blugi cu cât mai multe paiete (am văzut şi şepci la fel, dacă nu îmi iau şi eu mor, fată!). Dacă, prin cine ştie ce întorsătură crudă a sorţii, te-ai nimerit cu ei în sala de cinema, fii pregătit pentru conversaţii ca peste şapte dealuri şi pentru un pot-pourri din manelele la modă: le va suna telefonul în timpul filmului; şi îl vor lăsa să sune de cel puţin 3 ori înainte să răspundă. Aşa o fi zicând codul bunelor maniere în habitatul lor natural.

Dar ei nu prea merg la film. De fapt, ei nu prea fac nimic. Doar bântuie pe holurile mall-ului. Să vadă lumea ce curea/unghii/lanţ/ceafă/paiete şi-au mai luat. Aaaaaa... pentru ăştia or fi făcut parcarea cu plată? Păi, atunci, şi-au cam greşit targetul. Ţoapa de mall (denumirea populară a speciei) nu mai bagă maşina în parcare. O lasă direct pe spaţiul verde din faţă.

Nu daţi banii pe prostii, luaţi parcare la copii

Ca o demnă fiică a societăţii de consum, mi-am petrecut câteva ore din weekend într-unul din locurile pierzaniei capitaliste: mall-ul din Vitan. Nu ca să admir peisajul, sau mai degrabă fauna bogată (deşi aş avea câteva comentarii şi pe tema asta), ci ca să cumpăr un cadou. Şi să văd un film. Şi ca să cumpăr nişte alte chestii. Adică SĂ CHELTUIESC NIŞTE BANI. În fond, de asta te duci la mall, nu? Intri, ţi se pune pata neagră pe creier şi începi să goleşti. Rafturi, carduri, buzunar... Chiar dacă nu cumperi cârpe şi zdrăngănele (de cărţi sau DVD-uri nu mai zic), tot ţi se face lehamite de atâta window-shopping, îţi pui fundul pe un scaun la o cârciumă, bei o cafea, mănânci o salată, un cartof prăjit, ceva... Poate rulează un film cu actorul tău preferat... sau măcar îţi e poftă de o porţie de nachos cu salsa şi intri la o comedie proastă numai ca să ai pretext să ronţăi... În fine, ideea e că, orice ai face acolo, tot laşi nişte bani. Acum, cu atât mai mult. Şi ştiţi de ce? Pentru că PARCAREA SE PLĂTEŞTE, oameni buni!!! Zece mii de lei vechi româneşti juma' de oră. Doi lei ora, adică. Tare, nu? OK, OK, primele 3 ore sunt gratuite până pe 30 noiembrie, parcă. Dacă aş avea timp, în semn de protest, mi-aş face drum pe la mall zilnic, aş parca maşina la ei fix preţ de două ore 59 de minute şi 59 de secunde şi după aia aş pleca. Şi m-aş întoarce. Şî tăt aşe de nouă ori, vorba ciobanului Gheo. Bine, cu adevărat interesant ar fi să vezi că toate maşinile din parcarea mall-ului fac chestia asta... Cum ar fi să punem de-un protest împotriva jecmănelii? Vorba aia, statul pedepseşte hoţii pentru că nu-i place concurenţa... Ne-am obişnuit să ne facă Fiscul la buzunare, da' şi mallu', tată? Păi unde o să ajungem în stilul ăsta??? Mai rămâne să mă amendeze poliţia pentru staţionare în loc nepermis când aştept la semafor...

P.S. Înainte să vă grăbiţi să mă faceţi zgârcită (chiar nu e cazul) vreau să precizez că nu suma e problema mea (vorba aia, unde-a mers mia, merge şi suta) ci principiul. Adică, dacă tot îşi lasă omu' banii de întreţinere la tine în dugheană, lasă-l măcar cu ăia de ţigări... Sau de ciungă, na, că ţigările s-au scumpit şi mai şi dăunează grav sănătăţii.

Conducător de instituţie, permis categoria B

Îmi arunc ieri ochii peste mailul de serviciu şi, chiar când să dau DELETE, observ un mesaj cu subiectul "Aplicaţie CV". Hopa!

În corpul emailului, un domn ne punea la dispoziţie abilităţile sale de "administraţie, conducere, control". Din ce în ce mai curioasă (ce manager îşi oferă serviciile trimiţându-şi CV-ul pe email, ca orice muritor de rând?) deschid CV-ul omului. Aşa descopăr că, timp de câţiva ani, dom' director a fost şoferul unei întreprinderi, pentru ca, după aceea, să-i devină administrator. Lăudabil... La rubrica "Aptitudini", omul scrisese că are experienţă în conducerea de automobile Mercedes şi nu mai ştiu de care şi... cam atât. Tare! Dacă aplica pentru un post de şofer, mai era cum mai era, dar creştinul zicea că se vrea manager...

Din două, una: ori încerca să ne spună ce maşină de serviciu vrea după încoronare (atitudinea e totul, nu-i aşa), ori Rutiera a început să elibereze permise de conducere a instituţiilor, ceea ce ar explica multe.

Bunul, răul şi atentul

Copiii cad, se lovesc, îşi julesc genunchii, coatele... deh, copii! Reacţia lor, în mare, e aceeaşi: fug în braţele adultului care e cu ei în momentul ăla, ţipând printre sughiţuri de plâns "Bubaaaaaa!"

Ce diferă este reacţia adulţilor. Eu pe astea le-am văzut:

• "Dă să pupe mama/tata/bunica/tuşica/ să treacă..." - absolut firesc. Copilul e deja lovit de soartă, materializată în asfaltul, leagănul sau colţul de gard aflat la locul nepotrivit, în momentul nepotrivit; ce poţi să-i faci mai mult decât să îi oferi puţină alinare?
  
• "A... te-ai împiedicat de piciorul patului? Te doare? Hai să-l batem, să-l doară şi pe el... O să vezi că trece mai repede" - ăsta e deja alt nivel... Te-a lovit soarta? Dă-i şi tu la ficaţi, să te ţină minte, şi data viitoare cînd te vede o să treacă pe trotuarul celălalt.
• "Ce-ai făcut, mă? Iar ai căzut? Împiedicatule! (jap!, una peste scăfârlie) Să nu te aud că-mi dai apă la şoareci, că îţi dau eu motive să te boceşti! Data viitoare să fii mai atent! (jap!, încă una, de control)" - nu ştiu dacă, data viitoare, micuţul o să fie mai atent sau nu. Dar, în mod cert, la un moment dat, va înceta să mai fugă spre cel care i-a servit replica asta. Şi, atunci, copilul (ajuns, poate, între timp, adult) o să fie mai singur. Şi mai trist.
  

Zăpada ca surpriză în miez de iarnă sau Pregătirea în detaliu şi din vreme a unei greve spontane

Aţi observat ce surpriză minunată le rezervă edililor fiecare iarnă? Nu ştiu dacă aţi remarcat "pattern-ul", cum îi spun criminaliştii, dar, an de an, cam în aceeaşi perioadă... NINGE, oameni buni!!! Aţi văzut, nu-i aşa?... După câteva repetări ale fenomenului, nu a început să vi se pară dubios? Aţi cam început să vă aşteptaţi la chestia asta, hm?... Vă scoateţi la îndemână niscaiva haine mai groase, stergeţi de praf lopata pentru zăpadă, pregătiţi maşina cu cauciucuri de iarnă şi antigel... gândindu-vă că există o cât de mică posibilitate SĂ SE ÎNTÂMPLE DIN NOU.

Dar... asta faceţi VOI. EI, nu. Într-un fel e bine, pentru că de fiecare dată se pot mira cu aceeaşi inocenţă copilărească "Ia uite, ningeeee...". Chestia se complică în momentul în care nu îşi mai revin din uimire decât după nişte scatoalce peste ceafă "Da, bă, ninge, şi ce te uiţi aşa, ce, parcă stai în Kenya... până şi acolo a nins, nu te uiţi la ştiri?"

E, când ies din catatonie, intră în panică şi dau din colţ în colţ "Aoleu, ningeeee... Săriţi, lumeeee... Acu' ce ne facem..." Ăia care ştiau şi, mai mult, îi şi avertizaseră că o să se întâmple şi chestia asta la un moment dat, că, deh, aşa-i viaţa, ticăloasă, se uită la ei ca la alte alea şi se iau cu mâinile de cap. De ce? Simplu: pentru că, până îşi ies edilii din atacul de panică, tot în mâna pârliţilor pică lopeţile. Şi dă-i, şi luptă, cu înjurături bine mestecate printre dinţi sau strigate în gura mare.

După deszăpezire, când tu stai acasă cu o blăniţă de oaie legată în jurul şalelor şi te uiţi la televizor, că oricum nu te poţi mişca de durere după repriza de muncă patriotică, îi vezi la ştiri, felicitându-se între ei pentru promptitudinea cu care au acţionat. Le zici de strămoşi şi muţi pe Discovery, întrebându-te de ce dracu' sunt aşa de (cu adevărat) prompţi când e vorba, de exemplu, să planteze Margarete (sic!) în Piaţa Victoriei...

P.S. A bon entendeur, salut!