luni, 10 ianuarie 2011

Hotel de vorbe


Verba volant, scripta manent.

"A fost doar o vorbă aruncată in vânt, de ce te superi?" De câte ori aţi auzit asta? De prea multe, nu? Şi, de fiecare dată, aţi încercat să vă convingeţi singuri că aşa e, v-aţi spus în sinea voastră "ete na, hai că şi eu exagerez, ce atâta tevatură pentru ce a zis X sau Y?".

Vorbele zboară. Şi cuţitele. Cuţitul se răsuceşte o dată, de două, de trei ori, depinde de sadismul celui care l-a împlântat. O vorbă se poate răsuci la infinit. Nu în carne, ci în minte. În suflet. Cred că principalul defect al nostru, al oamenilor, în afară de sentimente, este faptul că avem memorie. Cuţitul trece prin carne şi ajunge la os. O vorbă trece prin ţesutul subţire şi fragil al sentimentelor şi ajunge în nucleul dur al minţii, al memoriei. Iar rănile pe care le poate pricinui acolo sunt extraordinar de adânci. Nici măcar nu eşti conştient că le ai; nu sângerezi, nu te doare carnea şi nu ai vânătăi. Neplăcut este că rănile astea sufleteşti pricinuite de vorbe se propagă ca un pui de monstru extraterestru. Dacă ai fost atins, s-ar putea ca, la rândul tău, să începi să răneşti şi tu, în stânga şi-n dreapta, ca într-o încercare (futilă) de a-ţi construi un scut.

"Sunt vorbele aşa de importante?!" Sunt. Vorbirea este principalul nostru mod de comunicare, de când am făcut prostia inimaginabilă de a ne ridica în două picioare. Sigur, există şi comunicare non-verbală, dar o vorbă "aruncată-n vânt" poate deveni un bumerang, care odată aruncat, distruge ce găseşte în calea lui şi după aceea se întoarce la aruncător ca să-l lovească şi pe el.

Cuvintele zboară. Şi gloanţele. Decât să boceşti la căpătâiul celui pe care l-ai împuşcat fără să vrei neapărat să-l ucizi, mai bine pui piedica pistolului, scoţi gloanţele din el şi îl ţii în cutie. Decât să trebuiască să ceri iertare pentru că "o vorbă aruncată" a făcut mai mult rău decât tot binele pe care ţi-ai fi dorit să-l faci, mai bine pune piedica: gândeşte-te înainte. Şi, dacă e cazul, scoate gloanţele din pistol. De ce să-i boceşti la căpătâi rănitului?...

foto: veginfo.org

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează numai dacă ai identitate și cunoști și cuvinte care nu fac referire la părți anatomice sau rude pe linia maternă.