Despre libertatea turmei

În primul rând, vreau să vă mulțumesc pentru boicot. Îl iau ca pe un compliment. Fiindcă:

1. E o recunoaștere a faptului că - spre deosebire de alții - Antenele trăiesc din publicitate, nu din bani aduși cu sacoșa;

2. E o validare a teoriei că cineva - inițiatorul demersului, oricine ar fi el -  vrea ca aceste posturi să se închidă (când tai principala, dacă nu chiar singura sursă de finanțare a unei afaceri, afacerea respectivă moare, nu?)

Dar nu pot să nu mă uit cu atenție la cei care susțin boicotul.

Un fost președinte. Așadar, un fost președinte de țară instigă la păgubirea unei companii private. Una care, întâmplător, e un contribuabil important la bugetul de stat. Și cu plățile la zi. Plus multe alte companii vizate de boicot. Plus foarte mulți oameni care muncesc în toate aceste companii. Și familiile lor.

Diverși oameni care au lucrat în trustul Intact și care, acum, strâmbă din nas, scârbiți, și spun că „Antenele sunt o mizerie”. Doamnă Narcisa Iorga, ați lucrat la Jurnalul Național. Și la Antena 1. Pe vremea aceea nu păreați deranjată de patronat, nici de politica editorială. De fapt, nu păreați deranjată de nimic atâta timp cât vă luați salariul. Ce s-a schimbat?

Unii jurnaliști. Da, asta mi se pare cea mai dureroasă categorie. Pe de o parte, pentru că denotă un canibalism latent al acestor oameni, gata să treacă peste colegialitate și prietenie ca să fie cei mai populari din curtea școlii. Ca să meargă cu valul. Să nu rateze momentum-ul. Pe de altă parte, pentru că unii dintre ei sunt angajați în companii ai căror patroni au, la rându-le probleme cu legea, iar asta nu pare să le încetinească jetul de venin pe care îl scuipă spre noi. Spre noi toți, luați la grămadă. Chiar, prejudiciul ăla de 135 de milioane de euro când s-o recupera? Și cum?

O bancă. O bancă ce s-a alăturat boicotului la nivel declarativ, în vreme ce continuă să câștige bani frumoși rulând salariile angajaților Intact. Sau nu știați asta atunci când i-ați felicitat, dragii mei? Ei bine, da. Tinerii frumoși, liberi și fățarnici de la banca respectivă se dezic de Antene în vreme ce își umflă buzunarele din banii repudiaților.

Oameni obișnuiți, care nu au răbdare să cerceteze cu ochii lor probe, documente și realități, așa că le înghit pe nemestecate pe cele gata digerate și regurgitate de diverși „formatori de opinie”. Lucru care devine evident atunci când se arată incapabili să aducă argumente de ordin logic, moral sau legal și încheie apoteotic orice discuție în contradictoriu cu „mie oricum nu-mi plac Antenele”.

Nici mie nu-mi plac diverse posturi. Sau magazine. Sau localuri. Dar nu le vreau închise. Vreau să pot alege.

Așadar, se poate spune că eu vreau libertate mai mult decât o vreți voi, dragi tineri frumoși și prizonieri ai turmei.