Marea Ciuruială. În curând, pe ecrane

E clar: Roberta şi-a greşit cariera, să moară privatizarea Cupru Min dacă nu! De şefă la Camera DeRutaţilor (sic!) nu e bună, că n-are studiile necesare pentru o asemenea funcţie (în speţă, tabla adunării şi a înmulţirii numărului de picioare de deputaţi cu numărul scaunelor din sală, ca apoi să împartă la numărul de capete şi să afle numărul de voturi valabil exprimate). Ieri m-am convins că numele Robertei Anastase ar fi putut apărea nu lângă mojicul "dă-ţi demisia", ci lângă nume mari ale industriei hollywoodiene. Doamneeeeee... cum a interpretat ea, mititica, un rol de compoziţie pe holul Parlamentului... Pentru că, să fim serioşi, un actor talentat transformă în scenă orice dugheană. De ce de compoziţie? Păi, Roberţel era Ofelia despletită, Julieta, ciobanul din Mioriţa şi Albă ca Zăpada la un loc. Adică Albă ca Zăpada nu, că a luat altcineva casting-ul. Mă rog, înţelegeţi voi. Adică, foarte prost aleasa frază a lui Ponta "nici dacă-i împuşti nu e suficient", pentru Roberta a căpătat valenţe de plan diabolic, de ameninţare cu moartea şi de asasinat politic.

Când cineva mă enervează foarte rău - de pildă, un şofer nesimţit în trafic sau un funcţionar nesimţit la ghişeu - vorba mea preferată este "ar trebui împuşcat, da' mai întâi în genunchi, să se chinuie". Asta mă transformă într-un criminal sadic în serie?! Denotă intenţia criminală? Păi, dacă intenţia e pasibilă de pedeapsă şi de scuipat public, atunci să se pedepsească şi mărturisirea unei crime, nu? Sunt gata să depun mărturie în instanţă şi să dau cu subsemnatul la secţie că eu, cu urechile mele am auzit pe cineva spunând "i-am ciuruit". Nu ştiu sigur, dar am o bănuială că le cunosc şi pe victime. Bine, vorba vine victime; adevărul e că şi-au cam căutat-o, fiindcă l-au invitat singure pe criminal în casă. L-au pus la masă, i-au dat o ţuică, l-au lăsat să hăhăie, ba chiar l-au mai invitat şi a doua oară. Cu tot neamul, cu prietenii şi cunoştinţele. S-or fi încins la băutură, dracu' ştie, cert e că musafirilor au început să le sclipească ochişorii când au văzut ce au gazdele prin casă, aşa că întâi au pus de-un viol în grup, după care... i-au ciuruit. S-a întâmplat acum 3 ani, cumva s-a prescris? Dacă da, măcar de-un scenariu de succes să iasă... Să aibă şi Roberta un rol de debut ca lumea. Aplauze!

Soluţia finală începe în Ungaria?

Guvernul conservator de la Budapesta vrea să reducă din cheltuieli. Normal. Cu ce cheltuieli începe? Cu cele din domeniul sănătăţii.. Anormal, dar se întâmplă frecvent. Cum procedăm? Avem juma' de milion de diabetici în Ungaria. Nu putem să-i împuşcăm în ceafă, că facem mizerie şi nici nu e "european". Atunci, dăm un decret ministerial care zice aşa: lună de lună, orice omuleţ ungur care suferă de diabet este obligat să îşi facă analize. Dacă, Doamne feri, de două ori într-un an, glucoza din sânge depăşeşte limitele stabilite prin decret (!), adio insulină analogă! Acu', cine poate şti cum anume şi de către cine au fost stabilite limitele alea? Dacă, potrivit decretului, limita maximă admisă e taman aia la care orice om normal ar leşina din cauză de hipoglicemie? Dincolo de asta, nivelul glucozei din sânge nu depinde numai de alimentaţie. Poţi să nu mănânci prăjituri decât de ziua ta şi a Republicii, dar stresul, emoţiile etc pot, foarte bine, să-ţi ridice zahărul din sânge pe cele mai înalte culmi de progres şi civilizaţie.

Ce primesc diabeticii neascultători din Ungaria în loc de insulină analogă? Nu, nu UE. Insulină umană. care e buba? Doctorii spun că aia umană face mai mult rău decât bine. Adică are mai multe efecte secundare decât terapeutice. Nu contează, zice Viktor Orban. "Statul cheltuie 100 de milioane de coco cu tratamentul diabeticilor, iar ei nu pot să ţină un nenorocit de regim fără carbohidraţi?" Domnu' Orban, nu că vreau să zic, da' spun: dacă omul ăla nu îşi permite să mănânce decât cartofi? Hă? Că nici pe voi nu vă dă creşterea economică afară din casă. Şi nici priceperea în ale guvernării.

Poate se inspiră şi domnul ministru Ritli Ladislau, că şi aşa, figura, discursul şi rezultatele l-ar recomanda mai degrabă pentru o carieră strălucită în domeniul pompelor funebre, decât în al sănătăţii. Pe când revenim la "alimentaţia raţionalizată ştiinţific"? Haideţi, că pe ăia doi i-au împuşcat în '89 şi lumea reîncepe să aibă arătătorul nervos...

Ceva e putred în Modrogan?

Aşa s-ar zice. Dacă nu putred, măcar puturos trebuie să fie, de vreme ce membrii PDL par să nu mai suporte mirosul. Întâi au deschis geamurile. Dar, ce să vezi, în loc să intre aer curat, pe fereastra larg deschisă au ieşit membri de partid. Nici ei cu miros de "proaspăt spălat".

N-am avut drum pe lângă frumuseţea aia de vilă din Modrogan în ultimul timp şi tare rău îmi pare. Vă daţi seama ce spectacol extraordinar trebuie să fie?  Deputaţi şi senatori, îmbrâncindu-se, cărându-şi cu talent coate în gură şi şuturi în coaste, nu care cumva să rămână ultimii în casa blestemată. Cred că ăia de pe Titanic ar fi putut lejer să ia lecţii de supravieţuire de la democrat-liberali. Chiar şi Bear Grylls ar fi avut multe de învăţat. Deşi, cred că în cazul politicienilor, e vorba mai mult de instinct de supravieţuire înnăscut, decât de abilităţi dobândite. 

Oricum ar fi, imaginea pe care mi-o lasă pedeliştii fugind care-ncotro din calea unui posibil rezultat nefavorabil la alegeri seamănă izbitor cu imaginile filmate deasupra savanei, în care zebre, bivoli, şacali şi hiene fug înnebunite de groază din calea elicopterului care le urmăreşte. Ştim cine sunt zebrele. Chiar şi bivolii (că se dau singuri de gol, de obicei, în secunda în care deschid gura să facă declaraţii). De şacali şi hiene nu mai spun... Ce mă îngrijorează e că nu mă prind cine pilotează, de fapt, elicopterul.

P.S. Mulţi dintre fugari probabil că vor sfârşi aşa:

"Oare voi nu ştiţi că sunteţi Dumnezei?"

Nu ştiu dacă tu, cel care citeşti acum, eşti creştin. De fapt, nici nu contează. De crezut, sigur crezi în ceva. Dacă nu într-o divinitate, căreia îi spui Dumnezeu, Iehova sau Allah, atunci poate crezi în ştiinţă. Poate crezi în tine. Poate crezi în ziua de mâine. În orice ai crede, convingerile tale sunt cele care te ajută să mergi mai departe, or ăsta e mare lucru. Şi, atunci, Învierea e sărbătoarea ta. E ziua în care convingerile ţi se primenesc, se limpezesc şi capătă mai multă putere, cât să te ţină până la anul, pe vremea asta. Cât să poţi merge înainte. Lumina Învierii nu e în flacăra lumânării, e în flacăra din mintea şi sufletul tău. E sâmburele de nimic şi de tot care creşte în tine din clipa în care te-ai născut. Cel la care te întorci atunci când în afara ta nu găseşti decât umbre. Da, lumina din tine e cea care le risipeşte. Spune-i cum vrei. Eu îi spun Dumnezeu. Pentru că „Hristos nu e pe cruce; e în tine însuţi. Caută-l." Iar Hristosul din noi reuşeşte să revină la viaţă ori de câte ori ne întoarcem spre el. În fiecare zi, în fiecare clipă când gândurile noastre aruncă lumină peste întuneric. Hristos a înviat! Şi tu.

Înalt Preafericitul Hoţenie, pe numele laic Gigi Lumânare

"Construiţi biserici reci când e lipsă de locuinţe

Că nu ies bani din şcoli, adăposturi şi grădiniţe"

(Paraziţii, Vreau să vă doară)

Ştiu, nu e foarte creştinesc ce o să spun în continuare. Sau?... Dacă v-aţi gândit cumva că lumânările cumpărate de la piaţă/tarabă/supermarket sau pur şi simplu unele pe care le aveaţi prin casă sunt foarte bune pentru a lua lumină de Înviere, să ştiţi că aţi păcătuit şi cu gândul şi cu fapta şi mai ales cu portofelul. Faţă de cine? Faţă de Sfânta Patriarhie, bineînţeles. Care, în înţelepciunea-i nemărginită a produs nişte candele oficiale. Nu cred că îşi pune Sfântul Duh ştampila de CTC pe ele, dar cică sunt candele "agreate", spre deosebire de alea pe care le-am enumerat eu şi care au "diferite forme şi culori, improprii cultului creştin ortodox."

Oare, pe lângă cele 10 porunci a existat şi o a 11-a, care s-a pierdut la transport, şi care spunea "Să nu cumperi decât candele agreate de Patriarhie"? Oare în Vechiul Testament există vreun îndemn, vreo pildă din care să reiasă că "fiii Omului vor contribui la ridicarea Catedralei Neamului"? Pentru că, de fapt, despre asta este vorba. "credincioşii care achiziţionează aceste candele de cult fac un gest de solidaritate ortodoxă şi contribuie, precum banul văduvei, la împlinirea grabnică a unui ideal naţional: zidirea Catedralei Mântuirii Neamului", zice Patriarhia. Păcătoasa de mine, eu credeam că idealul naţional este, până una-alta, ieşirea din criză, ridicarea nivelului de trai şi a puterii de cumpărare, nicidecum construirea unei biserici de fiţe care să se asorteze la merţanele distinşilor popi care propăvăduiesc smerenia şi curăţenia spirituală, făcând semnul crucii cu dreapta, în vreme ce cu stânga te fac la buzunar.

Problema onor popilor de care ziceam ar fi că iconiţele lipite pe candelele "laice" ajung la gunoi după ce candela e arsă. Şi cu ăstelalte, bengoaso-binecuvântate, cam ce o să se întâmple? O să le pună drept-credincioşii, aşa, goale şi pârlite, la peretele cu icoane şi o să se închine la ele ca la sfintele moaşte? E clar că tot calea pubelei o s-o ia, cu tot cu poza Catedralei Neamului. Numai că, în drumul lor spre ghenă, vor fi adus niscaiva lovele în buzunarele adânci ale sutanelor. Chiar, ăştia se cheamă "înalţi prelaţi" de la prelată? Cum ar veni, sunt şmenari sub acoperire?

N-aveţi decât să mă scuipaţi, să daţi cu pietre şi să mă afurisiţi. Tot cred că, uneori, Bărbosul se uită în jos, la oameni, clatină trist din capul lui de Demiurg şi zice... "Vai... ce-am vrut eu şi ce-aţi înţeles voi... Fiii mei, sunteţi praf!"

Die, Mother F*ckers!

Money.ro: Riscul financiar implicat de creşterea speranţei de viaţă este subestimat şi va apăsa greu asupra bugetelor ţărilor dezvoltate, potrivit raportului semestrial al FMI privind stabilitatea financiară globală, publicat miercuri.

Credeam că "live fast, die young" este doar deviza rebelilor. Nicio secundă nu m-aş fi gândit că ar putea deveni şi îndemnul Fondului Monetar Internaţional pentru oamenii (era să zic muritorii) de rând. Şi totuşi, după mintea întâilor contabili ai lumii, faptul că populaţia Terrei ar putea trăi mai mult e naşpa. Viaţa lungă costă mult. Soluţia găsită de ei este, evident, întârzierea pensionării. Adică, după şefii lu' domnu' Gefri, ar trebui să muncim până când suntem gata să dăm colţu', împăcaţi la gândul că nu am costat nimic, pe nimeni, niciodată.

Da' de ce vă mai complicaţi, măi băieţi? Eu zic ca, în momentul în care devenim lenţi, neputincioşi sau doar aţipim, să ne mierliţi. Şi aşa, în Asia se nasc destui copii, ce rost are să mai ţineţi marfă degradată? Cum daţi de unu' puţin ciobit sau cu tivul uşor descusut, la coş cu el! Neeeext! Sau, şi mai bine, faceţi ca în Matrix: puneţi-ne în acvarii, hrăniţi-ne prin tuburi şi aia e! 

Încep să cred că americanii ştiau exact despre ce e vorba în propoziţia cu "riscul financiar legat de creşterea speranţei de viaţă". De aia au şi inventat Mc Donald's, untul de arahide, Coca-Cola cu zahăr, Dunkin' Donuts, KFC şi multe alte lucruri crescătoare de colesterol şi tensiune arterială. E premeditată treaba. Iar în momentul în care oamenii au început s-o ardă bio, femeiştii s-au dat în vileag şi au publicat raportul.

Deci, oameni buni, hai la mai mare şi să trăim cât mai mult, să moară domnu' Gefri de oftică şi inimă rea! 

Hai că se poate!

Nu o să vă spun că e Săptămâna Mare şi că, din cauza asta, trebuie să fim buni. Nu trebuie să fim buni. Nici acum, nici altă dată. Dar putem să fim. Şi, mai important, putem să fim OAMENI. Iată un mesaj pe care l-am primit de la un om. A cărui mamă suferă. Lângă ea, suferă alţi oameni, care o iubesc şi care se frâng de neputinţă. 

Buna ziua,

Ma iertati ca va deranjez .Vin cu rugamintea la d-voastra sa scrieti un articol pe blogul d-voastra si sa distribuiti mai departe pe facebook despre mama mea, Gabriela Tudorache care este foarte bolnava . Este diagnosticata cu meningiom , o tumoare cerebrala care i-a afectat vederea si trebuie sa se opereze cat mai repede la o clinica din Germania unde ni se cere 35 000 EUR plus cheltuieli de cazare si transport .

Viata si vederea ei depind de aceasta operatie , iar mie si fratelui meu ne este foarte greu sa o vedem cum indura zilnic cumplitele dureri de cap si ametelile .Timpul nu ne permite sa asteptam si va rugam sa scrieti un articol despre cazul ei . Mai multe detali le gasiti pe http://gabrielatudorache.blogspot.com/. Sau ne puteti contacta la nr de tel. 0724342082. Va rugam , daca sunteti de acord sa ne lasati si un raspuns .

Va multumesc din inima pentru sprijinul acordat.

dumitru_gabriela31@yahoo.com

De (nu) treci codrii de aramă, de departe vezi albind...

...zâmbetul ministrului economiei, Lucian Bode. Acum vreo două ore a ieşit, suspect de zglobiu, să anunţe rezultatul negocierilor pentru privatizarea Cupru Min. Spun "suspect de zglobiu", având în vedere că negocierile au durat vreo 12 ore şi s-au terminat brusc, ca ursul fără coadă.Termenul-limită pentru încheierea contractului era ora 24, 6.04.2012.

Ce s-a întâmplat? Ministrul şi secretarul de stat care a participat la discuţii spun că, de fapt, firma canadiană care a câştigat licitaţia - Roman Copper, ca cuprul (sic!), nu Cooper, ca Alice, cum aud la TV - firma asta, zic, era cam neprofesionistă. Ba ziceau da, ba ziceau nu, ba mai dădeau un telefon acasă... Ai noştri par să fi avut cojones. În sfârşit. Nu au mai dat pe tavă ceva, doar ca să fie siguri că îşi încasează ei partea. Nu au mai mers pe modelul ştiut "n-aveţi bani? Nu-i problemă, daţi-ne acum, pe loc, ce cash aveţi şi cu restul vă trecem pe caiet. Vreţi secretizarea contractului? Se rezolvă, 'ete na, ce, parcă tre' să ştie toţi fraierii că voi aveţi numai drepturi şi noi numai obligaţii?"

Bravo! De fapt, tot "bravo" şi în cealaltă variantă. Aia în care, de fapt, ai noştri au găsit o soluţie elegantă de a nu-şi mai aprinde paie suplimentare în cap, după scandalul evaluării Cupru Min de o firmuliţă no name, pentru a fi cumpărată de o altă firmuliţă, tot no name, făcută pe genunchi acum 5 luni şi care s-a mai şi prezentat la o astfel de licitaţie fără marafeţi în buzunar.

Pe scurt, bravo! Şi ştiţi de ce? Pentru că voi, spre deosebire de precedentele cabinete din legislatura asta, aveţi simţul pericolului şi ştiţi când să vă opriţi. De data asta aţi pus frână înainte de codrii de aramă. O fi zărit MRU, dincolo de copaci, Valea Plângerii?...

Super-ofertă! La doi PDL-işti, un UNPR-ist gratis!

Eu nu o să-i numesc proxeneţi politici pe liberali, şi nici târfe politice pe PDL-işti şi UNPR-işti. Nu de alta, dar chiar nu-i frumos, domnu' Cezar Preda. Sunt însă uşor nedumerită de aparenta naivitate a liberalilor în această chestiune. Adică vin ăia cu snopu', cu căţel, cu purcel, şi îi primiţi aşa, cu braţele deschise? Am înţeles, Crin a spus că ar fi cazul să înceapă să-i trieze. Domnule Antonescu, era cazul să-i triaţi de la început, nu să vă comportaţi ca o adunătură de babe isterice când e ofertă de tigăi la Cora. If it sounds too good to be true, it probably is. Chiar n-a auzit nimeni de Calul Troian? Chiar nimeni nu ştie că aheii i-au nenorocit pe troieni chiar de la ei din sufragerie? Nu vi se pare bătător la ochi că Frunzăverde vă aduce pe tavă un întreg judeţ, doar ca, după alegeri, să vă poată spune "merci, aţi fost băieţi de comitet, acuma, gata, pa, pa, pa!"? Poate că nu e aşa. Poate că sufăr eu de scenarită cronică. Poate că de vină e doar instinctul de autoconservare al omului politic român care îl face să-şi piardă orice vagă urmă de decenţă şi de simţ al ridicolului (dacă le-a avut vreodată). Dar, cum să pleci la drum cu cineva care nu are nicio greaţă să-ţi plângă pe preş, după ce te-a măscărit cu talent ani şi campanii întregi? I-aţi "reevaluat", domnilor liberali? Asta e ideea? Dacă da, atunci eu nu mai am ce să caut la urne. Nici la legislative, nici la prezidenţiale. M-am lămurit: dumneavoastră, politicienii din varii formaţiuni, sunteţi un fel de bombonele M&M: colorate diferit, dar cu acelaşi gust. Amar. Dacă vă mai şi topiţi în pungă şi vă amestecaţi unii cu alţii, chiar că îmi piere apetitul electoral. Bleah!

Pupinoriceiştii

Ştiu, nu e un cuvânt. Dar e o atitudine. Există oameni care vor cu atâta disperare să fie apreciaţi de cei pe care îi consideră superiori sau de care au nevoie ca să obţină diverse lucruri, încât nu ratează nicio o cazie de a-şi lipi buzele, mereu catifelate, de posteriorul acestora.

În această extrem de talentată categorie se înscriu şi autorităţile care s-au ocupat de organizarea vizitei lui MRU la salina din Praid. Oamenii s-au gândit că premierul s-ar putea simţi deranjat de prezenţa a vreo 200 de plebei care s-au găsit să viziteze salina taman atunci când venea domnu' Răzvan de la Bucureşti. Aşa că i-au închis acolo, înăuntru, cât l-au plimbat pe MRU prin frumuseţile subterane ale patriei.

Dincolo de penibilul situaţiei şi de slugărnicia oamenilor (e foarte posibil ca Ungureanu să nu fi avut habar de ideea bezmetică a "localilor"), toată povestea mi-a adus aminte de un banc:

Ion şi Măria în concediu. Au strâns ani de zile bani să meargă la Nisa, la un super-hotel. Dorm după-amiază şi, când se trezeşte Ion, ia-o pe Măria de unde nu-i. O caută prin hotel şi până la urmă ajunge la recepţie. Cum, necum, se înţelege cu omuleţul de acolo şi află că Măria era la camera 315. Urcă Ion nervos, bate cu pumnii în uşă şi... îi deschide Antonio Banderas. Mai târziu, Ion povesteşte:

- ...şi era frumoooooos... Proaspăt ieşit din duş, înfăşurat în prosop, cu părul ud, dat pe spate, cu muşchii lucraţi, abdomenul pacheţele-pacheţele... o frumuseţe de bărbat, ce mai! Şi o văd pe Măria în spatele lui, şi ea într-un prosop. Cu curu' mare, cu sânii lăsaţi, cu părul lăţos... Mi-a fost o ruşine de don Antonioooooo...