Pupinoriceiştii

Ştiu, nu e un cuvânt. Dar e o atitudine. Există oameni care vor cu atâta disperare să fie apreciaţi de cei pe care îi consideră superiori sau de care au nevoie ca să obţină diverse lucruri, încât nu ratează nicio o cazie de a-şi lipi buzele, mereu catifelate, de posteriorul acestora.

În această extrem de talentată categorie se înscriu şi autorităţile care s-au ocupat de organizarea vizitei lui MRU la salina din Praid. Oamenii s-au gândit că premierul s-ar putea simţi deranjat de prezenţa a vreo 200 de plebei care s-au găsit să viziteze salina taman atunci când venea domnu' Răzvan de la Bucureşti. Aşa că i-au închis acolo, înăuntru, cât l-au plimbat pe MRU prin frumuseţile subterane ale patriei.

Dincolo de penibilul situaţiei şi de slugărnicia oamenilor (e foarte posibil ca Ungureanu să nu fi avut habar de ideea bezmetică a "localilor"), toată povestea mi-a adus aminte de un banc:

Ion şi Măria în concediu. Au strâns ani de zile bani să meargă la Nisa, la un super-hotel. Dorm după-amiază şi, când se trezeşte Ion, ia-o pe Măria de unde nu-i. O caută prin hotel şi până la urmă ajunge la recepţie. Cum, necum, se înţelege cu omuleţul de acolo şi află că Măria era la camera 315. Urcă Ion nervos, bate cu pumnii în uşă şi... îi deschide Antonio Banderas. Mai târziu, Ion povesteşte:

- ...şi era frumoooooos... Proaspăt ieşit din duş, înfăşurat în prosop, cu părul ud, dat pe spate, cu muşchii lucraţi, abdomenul pacheţele-pacheţele... o frumuseţe de bărbat, ce mai! Şi o văd pe Măria în spatele lui, şi ea într-un prosop. Cu curu' mare, cu sânii lăsaţi, cu părul lăţos... Mi-a fost o ruşine de don Antonioooooo...