N-am nimic, sunt sănătos!

E bine să ai o părere bună despre propria persoană. Asta te ajută mult în viaţă, mai ales când ai de-a face cu oameni care tind să te subestimeze. Însă, ca în orice alt caz, e bine să ai o justă măsură a lucrurilor. Adică, e OK să te prinzi când ceilalţi au o părere greşită despre tine, dar şi mai bine e să te prinzi când părerea lor e corectă. Varianta ideală este să ştii să  te apreciezi obiectiv. Vorba aia, dacă doi îţi zic că eşti beat, iar tu simţi că ameţeşti şi sub masă, te duci şi te culci, nu te apuci să faci scandal.

Se spune că frumuseţea e în ochii privitorului. Din păcate  -  sau din fericire – asta nu se aplică atunci te priveşti pe tine însuţi. E bine să îţi cunoşti calităţile, dar e minunat să îţi ştii la fel de bine şi defectele. E normal să fii conştient de lucrurile bune pe care le faci, dar e excelent să îţi conştientizezi şi greşelile. Pentru că:

1. poate că aşa nu le vei mai repeta

2.asta te împiedică să devii un mic (sau mare) tiran.

O persoană care susţine că nu are nici un fel de vină, că deciziile celorlalţi în ceea ce o priveşte sunt unilaterale şi că, în general, nimic din ceea ce i se întâmplă nu este o consecinţă a propriilor acţiuni are o mare problemă. De sănătate mintală.  Aproape totul în lumea asta funcţionează conform principiului cauză-efect. Calci un câine pe coadă – te muşcă; arzi un ciocan într-o vază de cristal - se sparge; îţi jigneşti nevasta - te părăseşte (eventual, după ce îţi cârpeşte şi o palmă); sărăceşti populaţia - iese în stradă. Asta, în cel mai fericit caz. Dacă îmi amintesc corect, a existat un băiat care începuse să dea mâncarea pe buletin şi căldura pe sponci. Când oamenii au urlat HALT!, băiatul ăsta a zis că nu el e de vină, ci agenturili… Săracul, a sfârşit din cauza unei banale pneumonii. El transpirat, glonţul rece…