miercuri, 12 mai 2010

Încă un rând de Molotoave la domnu'...


N-am mai scris. De silă. Am zis că mi-o trece, dar... De câte ori îi văd, de câte ori îi aud minţind, contrazicându-şi singuri, azi ,afirmaţiile de ieri, aruncând mereu vina asupra altora şi explicându-ne că nu sunt ei proşti, incompetenţi şi ciorditori, ci noi suntem nerecunoscători şi pretenţioşi, simt că mă ia un nou val de greaţă. Cu aceeaşi gură înspumată cu care muşca bucăţi din Guvernul liberal, ticălos şi nemernic, care nu voia să le dea profesorilor mărire de salariu cu 50%, cu aceeaşi gură cu care promitea creştere economică în 2010, cu aceeaşi gură cu care ne ura să trăim bine, cu aceeaşi gură el ne cere să le permitem să ne sărăcească. Altfel ajungem ca Grecia. Sincer? Ar fi prea tare să ajungem ca Grecia. Papandreou a împrumutat 110 miliarde şi nu scade nimănui salariul. Nici pensia. Doar le îngheaţă. Deşi sunt pe fundul găleţii cu rahat (nu, Boc, stai jos, nu de tine ziceam), grecii au încă demnitatea de a nu se gudura pe lângă mai marii finanţelor mondiale, aşa cum o face România. Ba, preşedintele nostru jucător de barbut cu banii de salarii preia (de data asta pe faţă) atribuţiile premierului şi anunţă EL măsurile de austeritate, NECERUTE de FMI. Până la urmă, înţeleg că ăsta e un acord al preşedintelui cu Franks. Atât. Nimeni nu a fost întrebat de sănătate, şi nimeni (sper) că nu îl crede când spune că, la o adică, poate să cheme înapoi misiunea FMI ca să le comunice rezultatul re-negocierii cu partenerii sociali. Traiane, vezi că băieţii ăştia nu vin când îi fluieri. Nu merge ca la şpriţărie. Singura asemănare e că există o notă de plată. Dar nu o plăteşti tu. Ci noi, papagalii ăştia cărora le ceri înţelegere şi sacrificii. Da' ştii ceva? Eu nu vreau să-ţi fac cinste. Nici ţie, nici lui Boc, nici lui Videanu, chiar dacă ar trebui consolat că nu a vrut UE să-i dea bani pentru firmă prin Ministerul Economiei. În fond, micuţul Boc zicea, anul trecut pe vremea asta, că "românii nu vor plăti niciun leuţ din banii împrumutaţi de la FMI, BM şi CE." Mă rog, nu ştiu cine l-o fi crezut... Poate că tot ăia care au crezut că în al doilea mandat ar putea trăi bine. Cum ziceam, Traiane, poate că ţi-o veni şi ţie rândul să-ţi plăteşti singur nota. Dacă n-ai cu ce, ai putea rămâne să speli... vase. Vezi să nu dispară, că ai antecendente...

foto: commondreams.org

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează numai dacă ai identitate și cunoști și cuvinte care nu fac referire la părți anatomice sau rude pe linia maternă.