Banc sec: un câine dădea târcoale unui copac. La un moment dat, se opreşte. De ce? Pentru că nu mai avea târcoale.
Ca o Balanţă proastă ce, cu onor, mă aflu, am nocivul (pentru mine) obicei de a încerca să văd în oameni partea bună. Nu ŞI partea bună. DOAR partea bună. Le acord mereu circumstanţe atenuante, înghit pe nemestecate gogoşi cât mine de mari, ba mai mult, plină de înţelegere şi empatie, îi mai şi compătimesc şi le pun la dispoziţie un umăr cald şi hidrofil pe care să plângă.
Ofer cu generozitate bucăţi consistente din mintea şi sufletul meu celor despre care cred că le merită, fără să mă gândesc nicio secundă că, ale naibii, nu se regenerează... Iar unii dintre cei pe care i-am cadorisit astfel se uită nedumeriţi la bucata mea de suflet, o întorc pe toate părţile şi o aruncă peste umăr - "Ce să fac eu cu asta?"
Nu trebuie să faceţi nimic. De fapt, dacă nu ştiţi ce să faceţi cu ea, înseamnă că am greşit destinatarul. Nu trebuie să o returnaţi, e OK. Mai am ceva rămas pe fundul sacului, dar numai pentru uz propriu. Să nu fiu înţeleasă greşit: ce am dat până acum e bun dat. Păstraţi-le. S-ar putea să fie valoroase la un moment dat, mai ales că, acum, producătorul s-a retras din piaţă. E criză. M-am hotărât: îmi închid sufletul, înainte să dea faliment.
Sufletul e inepuizabil. Se reface uimitor de bine. Uneori , e drept, are nevoie de timp...mult timp.
RăspundețiȘtergereZici?... Păi, atunci, să-i pun pe uşă o plăcuţă: "Închis pentru renovare pe perioadă nedeterminată". Da' tot bat scânduri în geam...
RăspundețiȘtergere"îmi închid sufletul, înainte să dea faliment" - e foarte, e foarte... ma rog.
RăspundețiȘtergereAm răspuns şi eu cum am putut (în textul despre singurătate). Nu la fel de romantic şi de metaforic (ştiu şefii tăi cum scrii?), dar am răspuns.
La mulţi ani, fii fericită că eşti aşa cum eşti! Ai de ce.
Mihai