Să nu minți!

ryansallglass.com

Încrederea e o „marfă” tare perisabilă. Mai ceva decât respectul; deși, adesea, sunt oferite „la pachet”. 2 în 1.

E și scumpă - nu costă bani, ci timp. Momente. Luni. Ani. Perioade lungi în care omul cu pricina să demonstreze că merită să crezi în el. Că, dacă te lași să cazi, te va prinde înainte să atingi pământul.

Dar, ca oricărui lucru delicat, construit cu migală și răbdare de miniaturist, și încrederii îi ajunge o frântură de clipă ca să se facă țăndări la prima minciună.

Nu e musai să fie vreo minciună mare sau gravă - e suficient să fie minciună. Una inutilă, străvezie și dezamăgitoare.

Ajunge atât pentru ca, dintr-odată, să pui la îndoială tot ce îți spune, ți-a spus sau îți va mai spune în viitorul mai mult sau mai puțin apropiat persoana respectivă.

Ajunge atât pentru ca tu să nu mai îndrăznești niciodată să te lași să cazi, pentru că nu știi dacă nu cumva, de data asta, omul în care credeai va sta cu brațele încrucișate și te va lăsa să atingi pământul. 

Ajunge atât pentru ca tu să preferi să te înfigi mai zdravăn pe propriile picioare și să pășești și mai apăsat, ca să zdrobești fără cale de întoarcere cioburile de încredere și de respect de pe jos.