duminică, 13 noiembrie 2016

Când visul american devine coșmar


foto: ifunny.co

N-am trăit niciodată pe viu experiența unui proces dintr-un tribunal american. Era să fiu jurat, deși nu locuiesc în State. Le-am explicat de ce nu pot veni (e caz penal să refuzi) și s-a rezolvat simplu și rapid, de la un continent la altul, cu un telefon și două email-uri. Adică eu am sunat la numărul de pe citația primită în România, le-am explicat că da, acum niște ani mi-am făcut ID american, dar locuiesc, ca o vacă, pe malul Dâmboviței, nu pe al Pacificului. Doamna care a răspuns, foarte amabilă, nicidecum grețoasă - deși funcționară și cu siguranță destul de prost plătită - mi-a cerut să-i trimit pe mail o poză cu un act de identitate care să ateste că am domiciliul în România. Am primit în jumătate de oră răspuns: „gata, v-am scos din sistem, ne scuzați de deranj”. Nu mi-a cerut nici taxă, nici dosar cu șină, nici treizeci de ștampile. Iar ăsta e doar unul dintre lucrurile care fac ca America să fie great.

Alt „ingredient” este respectul față de celălalt, izvorât din înțelegerea faptului că visul american e ceva accesibil oricui. Sau, mai degrabă, că oricine poate încerca să ajungă la el. Că poporul american e de fapt un mix de nații, rase, culturi, religii și simțiri.

N-am avut, ziceam, experiența live a justiției americane. Știu doar ce am văzut în filme. De pildă faptul că, uneori, unul dintre avocați spune ceva. Celălalt ridică o obiecție, iar judecătorul, dacă o consideră întemeiată, cere grefierului să nu consemneze afirmația primului avocat, pentru că e tendențioasă.

Afirmația respectivă nu va figura în minută. În schimb, ea va rămâne întipărită cu litere de foc în memoria (conștientă sau nu) a juraților.

Așa e și cu discursul politic.

După ce, luni de zile, ai categorisit oamenii în funcție de credința lor, de culoarea pielii sau de țara din care au venit cine știe la a câta generație, degeaba îndulcești acum tonul. Răul e deja făcut. Ai reușit să-i asmuți pe unii împotriva celorlalți. De-acum, toți cei care au urât hispanicii, negrii, evreii, indienii sau musulmanii vor putea să-și dezlănțuie ura, mocnită până mai ieri. Pentru că TU ai făcut ca asta să fie acceptabil.

Și ai făcut-o zdrobind însuși principiul pe care e clădită țara pe care urmează să o conduci. Acela că toți cetățenii ei sunt egali. Că e o țară deschisă. Că e o țară construită de imigranți. Și nu, primii „imigranți” care au atins țărmul Americilor nu au fost legali.

Tu, cel care vrei să ridici ziduri în jurul țării tale ești născut dintr-o mamă venită din Scoția. Soția ta, ca și cele de dinaintea ei, este imigrantă. Copiii tăi sunt fii și fiice de imigranți. Dacă Melania Knauss ar intra la Starbucks să bea o cafea și ar da peste un xenofob probabil că ar fi umilită pentru accentul ei și i s-ar spune „du-te acasă, aici e America”. Dar acum se numește Melania Trump și nu bea cafea de la Starbucks. Sau, dacă ar face-o, xenofobul ăla și-ar trage un selfie cu ea.

Pentru că ura nu are logică. Ura e viscerală și fără noimă, mai ales atunci când e îndreptată împotriva unui om sau unor oameni pe care nu-i cunoști personal și care nu ți-au făcut nimic, niciodată.

Dar de-acum e OK să urăști. Și să îți și manifești ura, repulsia și disprețul. Tu, un fiu de imigranți, cu o soție imigrantă într-o țară construită de imigranți ai reușit asta. După ce alții au luptat zeci de ani ca așa ceva să nu se mai întâmple.

Donald Trump just made America small again.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează numai dacă ai identitate și cunoști și cuvinte care nu fac referire la părți anatomice sau rude pe linia maternă.