Kafka e român și lucrează la Primărie

Se dă una bucată casă. Nici prea mică, nici prea mare, cam (foarte) veche. Naționalizată. Fostul proprietar - despăgubit la momentul respectiv - a emigrat pe la sfârșitul anilor '70.  În casa aia locuiește o familie (cu chirie) din 1958. Întâi au plătit chirie proprietarilor, apoi, după naționalizare, ICRAL-ului. Acum 15 ani, proprietarul își aduce aminte de casă și o revendică. Nu depune multe acte, doar o notificare.

Până aici, nimic spectaculos.

Acum 9 ani, fostul proprietar moare. Soția lui, rămasă unic moștenitor, trimite în țară documente care atestă că ea, doar ea ar putea ridica pretenții asupra acelei case și că renunță la orice revendicare, ba chiar că dorește anularea notificării depuse de soțul ei defunct. Toate aceste documente au fost depuse la dosar de familia chiriașă.

Aici începe absurdul perfect.

Familia care locuiește cu chirie în imobil depune o cerere de cumpărare a casei, demonstrând, cu documente, că nu există niciun motiv care să împiedice această tranzacție. În 2007. Nu, nu primește niciun răspuns la cerere. Revine cu o petiție. Liniște. Răspunsul nu vine nici în cele 30 de zile legale, nici în cei nouă ani scurși. Oamenii merg în audiențe. La consilieri, la șefi de comisii... Toți spun același lucru: e simplu, dom'ne, asta e chestie de zece minute. Dosarul e complet, e clară situația, se rezolvă instant. Unul cere și bani. Nu mult, vreo 2.000 de euro. Nu-i primește, nu rezolvă.

După o vreme, familia mai face o încercare. Încă o audiență.

- Mda. Păi nu știu dosarul, mormăie funcționarul, în loc de bun-venit.

- Cum adică nu știți dosarul? Păi audiența e programată de nu știu când, nu ați avut timp să-l studiați? întreabă femeia, perplexă.

- Doamnă, am 6.000 de dosare alocate, credeți că am timp să le citesc pe toate?!

Nu, n-are, cum să aibă? Dar măcar pe alea despre care știe că va discuta cu niște oameni le-ar putea răsfoi. Femeia îi prezintă, pe scurt, situația.

- Domnule C., dacă îmi permiteți, vă pot arăta aici, în dosar, la ce acte mă refer, spune ea și întinde mâna să dea o pagină.

- Nu! N-aveți voie, că n-aveți nicio calitate în dosar, răspunde prompt funcționarul și apucă mai bine de copertă, nu cumva să i-l smulgă cetățeanca de peste birou.

- Domnule, dar sunt acte depuse de mine... Vi le înșir pe toate, ce Dumnezeu?

După câteva minute lungi în care domnul C. dă câte două file și pufnește nervos, rostește, cu voce gravă, de sentință definitivă, concluzia:

- Trebuie să faceți o cerere, să aflați dacă există o notificare pe acest imobil.

Femeia din fața lui clipește mărunt și se întreabă dacă nu cumva omul e surd.

- Domnul meu, notificarea a existat. Ea a fost depusă, apoi anulată de moștenitorul imobilului.

- Nu am ce să fac altceva, decât să fac o adresă către doamna asta, moștenitoarea, să spună clar dacă dorește să anuleze notificarea.

- Dar a spus-o deja. E hârtia acolo, în dosar.

- Nu se poate așa. Notificarea trebuie respinsă prin ordin de primar.

- Ce să respingă primarul? Ceva ce a fost deja anulat?

- Păi cum a fost anulat?

- Prin cerere.

- A dumneavoastră?

- Nu, a fostului proprietar. O aveți acolo, spune femeia, pe un ton ceva mai ridicat. O aveți acolo de nouă ani și nu vă interesează.

- Auziți, doamnă, credeți că în dosarul dumneavoastră stăm noi? V-am zis că numai eu am șase mii de dosare? Mă rog... faceți o cerere și o depuneți la Registratură.

- O cerere de ce?

- De anulare.

- Nu, nu, deci nu o luăm iar de la capăt. O să depun ceva la Registratură, dar acel ceva nu va fi o cerere, ci o reclamație. Registratura e aici, la intrare, da?

- A, nuuu... Registratura e vizavi de fostul sediu al Primăriei, la Cișmigiu.

- Domnul meu, eu vreau să cumpăr casa în care locuiesc de aproape 60 de ani. Înțelegeți? Nu cer nimic gratis, vreau să dau statului niște bani. Nu e nimic complicat. Pentru ce mă tot plimbați?

- Așa e procedura, doamnă. Până în 2008, când a venit domnul Oprescu, dosarele astea se rezolvau în cel mult o lună din momentul în care intrau în comisie. Din 2008 s-a blocat tot.

- Bun, și ce faceți, totuși, cu dosarul ăsta?

- Păi depuneți actele X și Y în copie legalizată, că astea-s xeroxuri, la Registratură...

- ...la Cișmigiu?

- ...da, și vă interesați dumneavoastră în toamnă, așa, cum s-a soluționat.

- Aha. Deci mă interesez eu, nu trimiteți dumneavoastră răspuns conform legii?

- Nu, doamnă. Și-așa, dacă nu v-ați mai interesat... eu ce să vă fac? Răspundem și noi oamenilor care se interesează, nu așa, tuturor.

Se dă una bucată casă. Nici prea mică, nici prea mare, cam (foarte) veche. Naționalizată. Se dau niște funcționari. Și un primar. Și multă, foarte multă indolență.

Deci? Ce votați pe 5 iunie?