 |
| data3.whicdn.com |
Nu sunt perfectă. Nici tu nu ești. Dacă am fi perfecți, am trăi suspendați în spațiu, ca niște sfere imponderabile, autosuficiente și intangibile. Slavă Domnului că nu suntem perfecți. Altfel, nu ne-am mai putea îmbina decât prin coliziune. Și nici așa nu am ști dacă rezultatul nu ar fi, cumva, distrugerea amândurora.
Da, îmbinarea imperfecțiunilor noastre presupune și șlefuirea unor asperități înnăscute sau dobândite. Or, când unealta cu care îl șlefuiești pe celălalt ești chiar tu, lași acolo o parte din tine. Puțin câte puțin, eu devin tu. Tu devii eu. La un moment dat, uitându-ne unul la celălalt, o să ni se pară că privim în oglindă. Abia atunci ne vom vedea perfecți. Și imponderabili. Și intangibili. Dar niciodată autosuficienți, ci reciproc suficienți. Oricât ar dura Infinitul.
Frumos scris. As vrea sa imi pot folosi si eu mintea pentru a pune astfel de randuri pe hartie. Din pacate insa, alte ganduri cu tinte din materie solida imi ocupa sinapsele :)
RăspundețiȘtergereMa bucur insa ca ti-am gasit blogul. Am si eu o lectura pentru tine, pe care mi-ar face placere daca ai citi-o:
https://cristianmoldoveanu.wordpress.com/2015/01/22/antena-3-europa-libera-a-secolului-21/