Mea culpa

Ieri am scris un text şi acum realizez că m-am aflat într-o gravă eroare, încă de la titlu. România nu şi-a pierdut uzul raţiunii, ci bunul simţ. Şi umanitatea. Am tot sperat că există doar câteva cazuri izolate, dar constat că boala se întinde mai ceva ca ciuma.

Astăzi, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv la 2 ani de închisoare cu executare. Când s-a văzut cu poliţiştii în casă şi cu mandatul de arestare sub ochi, fostul premier, "cel mai arogant politician român" a realizat că e GAME OVER pentru el. Din toate punctele de vedere. Putea merge la puşcărie, ca orice muritor de rând? Nu. Era sub orgoliul lui. Aşa că a vrut să se sinucidă, cum altfel - doar e vânător- împuşcându-se. Nu i-a ieşit figura, pentru că poliţiştii s-au prins că ceva e dubios - mă mir - şi i-au dat peste mână. Aşa că, în loc să se nimerească în cap sau în piept, cum o fi avut intenţia, a reuşit doar să-şi facă o găurică în gât.

M-am îngreţoşat şi revoltat când am citit pe internet comentariile - cele mai multe, băşcălioase - ale oamenilor. În primul rând, o tentativă de suicid făcută doar ca să atragi atenţia sau de amorul artei nu se face cu armă de foc. Sinucigaşii demonstrativi folosesc îndeobşte pastile. Pentru că, aşa, ştiu din start că au toate şansele să fie salvaţi. Lavaj gastric etc şi eşti ca nou. După ce îţi zbori creierii (sau măcar încerci să o faci) e mai greu să te adune cineva cu pipeta şi să te facă la loc. Am citit aberaţii de genul "de ce nu era intubat?" Cam cum poţi intuba pe cineva care are plagă împuşcată în gât? Cei care pun astfel de întrebări ştiu măcar că tubul ăla se bagă în gât şi nu în alte orificii? Perfuzii avea, mască de oxigen nu. Dar medicii de pe Ambulanţă au fost cei care au luat deciziile. În fond, când vedeţi că vine Salvarea la un accident de pe stradă ce faceţi, voi ăştia deştepţi care puneţi întrebări "de specialitate"? Vă duceţi să le daţi doctorilor peste degete că nu fac cum aţi văzut voi în serialul Spitalul de Urgenţă?

În plus, nu pot să nu mă întreb unde e toată caterinca, mânia proletară, unde sunt scuipăturile în ochi când e vorba de alţii? Toată lumea era extaziată azi de victoria justiţiei împotriva... nu ştiu exact cui. În iureşul de telefoane din Breaking News-ul de astăzi, cineva - poate CTP -  a spus că e o victorie împotriva sistemului. OK. Până la urmă, ce s-a întâmplat? Un om a fost condamnat pe baza unor declaraţii (970 de martori ai acuzării versus 5 ai apărării, atâţia au acceptat magistraţii) şi a unor dovezi circumstanţiale. Deci, dovezile circumstanţiale sunt acceptate în instanţă. Atunci, de ce ne concentrăm ca berbecul pe o singură persoană, în loc să vânăm - doamna Kovesi, auziţi? - şi alţi băieţi sau fete despre care toată lumea ştie, dar nimeni nu spune? Sau sanctităţile lor sunt inviolabile? În cazul lor trebuie dovezi concrete, ca în reclama cu rahatul de căţel de la Pedigree?

Talgerele Justiţiei nu ar trebui să însemne dublă măsură, ci echitate. Dar, probabil că într-o ţară nesimţită, nici egalitatea în faţa legii nu mai e ce era odată.