luni, 26 martie 2012

Căutători şi nemulţumiţi

Suntem făcuţi să căutăm mereu ceva. Şi, după ce am găsit ce căutam, începem imediat o altă căutare. E firesc. Dar, dacă ne uităm la piramida trebuinţelor, devine clar că orice căutare, ca să aibă ca finalitate autorealizarea, trebuie făcută pe verticală. În momentul în care cauţi mereu în acelaşi plan, încetezi să mai evoluezi şi te transformi, din căutător, în nemulţumit. Nemulţumiţii sunt cei veşnic chinuiţi de spaima că, în orice secundă, ar putea apărea un "ceva" mai bun decât ce au ei. Sunt cei care au un job bun, care îi satisface din toate punctele de vedere, dar acest fapt nu îi împiedică să împrăştie CV-uri şi scrisori de intenţie ca pe fluturaşii promoţionali. Sunt cei care nu se pot fixa într-o relaţie în care se simt bine, de teamă că, la băcănie, între hârtie igienică şi detergenţi, s-ar putea întâlni cu Zâna Zorilor şi dacă, Doamne, fereşte, ei nu ar fi disponibili în momentul ăla?

Până la urmă, fiecare îşi are propriile spaime şi propriile repere. Însă, ce se întâmplă când nemulţumitul depăşeşte limitele propriei vieţi şi începe să se "nemulţumească" şi de vieţile altora? Ce se întâmplă dacă tu ai atins un punct de echilibru şi de bine cu tine însuţi şi chiar atunci, altcineva, un significant other, vine şi îţi spune că, de fapt, eşti praf pentru că nu ai sau nu faci nu ştiu ce? Dacă eşti slab, începi să te îndoieşti de tine şi tot echilibrul tău se duce pe copcă. Dacă însă eşti conştient că în viaţa ta toate sunt la locul lor sau măcar getting there, începi să te înfurii. Devii frustrat.  "Da' ce ... mai vrea de la mine?"

De fapt, succes în viaţă nu înseamnă acelaşi lucru pentru toată lumea. Unii nu se simt realizaţi nici dacă ajung pe primul loc în topul Forbes, cu o nevastă top model şi o şatră de copii-bibelou; alţii, dacă au mâncare în fiecare zi, simt că l-au prins pe Dumnezeu de un picior. Ideea este că fiecare ne construim viaţa după propriile dorinţe, după propriile valori şi după propriile visuri. Da, piramida trebuinţelor există, dar acolo sunt numai rafturi goale. Tot şpilul e să nu încercăm să umplem rafturile altora cu catrafusele noastre.

vineri, 23 martie 2012

Run, Boldea, Run!

Boldea a fugit. Culmea e că, tehnic vorbind, el a "plecat legal". vorba lui Kovesi. Vineri, când a şters-o englezeşte, nici măcar nu i se pusese în vedere să nu părăsească ţara. În schimb, el le pusese în vedere tuturor celor interesaţi (şi celor neinteresaţi) că are de gând s-o taie. "...după ce se termină dosarul", a adăugat el, concesiv, când şi-a dat seama ce a scos pe gură. Încep să cred că mandatul pe numele lui a fost emis numai DUPĂ ce oamenii s-au asigurat că Boldea a ajuns suficient de departe cât să nu-l încurce un amărât de mandat. Cred că stăteau cu telefonul la ureche: " Mişule, unde eşti tată? Ai ajuns la turci? Dă-i talpă, că stăm cu mandatu' pe masă şi nu ne lasă şefu' să-l semnăm. Hai, dă un semn când te-ai urcat în avion, să ştim dacă dăm drumu' la treabă. Te pup, ai grijă!" Ce, vi se pare neverosimil? Mie nu, dacă mă gândesc cât de târziu i-au blocat conturile, de parcă ăla plecase cu cardul Avantaj să plătească în rate cazarea la Nairobi. Oricum, prevăzător din fire, apucase să-şi transfere o sută şi ceva de mii de euro. Vorba aia, ştii când pleci, nu şi când te întorci... Mai ales când - probabil - eşti rugat insistent să te duci unde-oi vedea cu ochii. Pentru că, sincer, asta cred acum. Că toţi cei care îl caută, îl caută DOAR ca să se asigure că s-a ascuns bine şi că tace. Altfel nu-mi explic nici poziţia Divinului: "Acum câteva ore era în Kenya. Nu ştiu unde o să fie diseară. Îl vom căuta şi în gaură de şarpe. Nu va scăpa".  Da' ce-i frate, flacăra olimpică? S-o urmăreşti aşa, pur şi simplu de curiozitate, de la greci până la Londra? Parcă văd că şi Mişu Boldea o să înceapă să posteze pe Youtube filmuleţe artistice self-made. Doar că el nu o să fie Mârlanul-cu-Audi în filmul "Clima Bizonică", ci Ţeparul-cu-avion în filmul "Undeva în Africa: Deputatul, şmenurile şi euroii". Presimt că o să bată la box-office "Răpirea din Irak". Păcat că n-a prins Oscarurile de anul ăsta... 

Titlu inspirat de Betty :)

duminică, 18 martie 2012

Oameni şi... cai



Sunt convinsă că, de fapt, câinii sunt darul pe care Dumnezeu ni l-a făcut ca să nu ne lase singuri pe pământ, dar cred că un cal respiră nobleţe. Chiar şi un biet patruped, înhămat la o căruţă plină ochi cu fiare vechi, tot are aerul de demnitate tăcută a unui monarh înlăturat cu forţa de pe tron şi târât spre ghilotină.

Dar caii, din momentul în care omul i-a separat în rase şi utilităţi, şi-au intrat foarte bine în rolurile în care au fost distribuiţi. Există robuştii cai ardenezi, făcuţi parcă să mute munţii din loc. Micuţii ponei, care acum distrează copiii, erau cândva sortiţi să tragă cărucioarele pline cu cărbuni prin galeriile minelor. Delicatul pursânge englez, numai bun pentru curse şi pentru odioasa goană după vulpi, peste câmpurile din Regat. Şi câţi alţii... Oare ce s-ar întâmpla dacă am încerca să folosim un ardenez la curse? Sau un ponei la vânătoare? Sau un pursânge în mină? Cu chiu, cu vai, poate că s-ar descurca. Sau poate că nu. Dar atunci, de ce să nu te gândeşti de la bun început la ce vrei să foloseşti calul ăla şi să-ţi iei unul care să se potrivească „fişei postului”?

Dacă îţi place momentul în care calul tău primeşte coroană şi medalii după ce a câştigat o cursă, dacă ştii că nu poţi greşi pariind pe el, dacă îţi creşte inima când vezi invidia înverzind feţele celor ce nu înţeleg cum de te-a lovit aşa un noroc, NU ÎNCERCA SĂ ÎL PUI LA CĂRUŢĂ. Nu numai că nu o să-i placă să tragă, dar s-ar putea să rupă osia, să-ţi ardă o copită în faţă şi să fugă. Nu e păcat de el? De ce să-ţi iei un cal de curse, când tot ce vrei e o biată mârţoagă bună de pus în ham?... Dacă o faci doar ca să te lauzi că ai reuşit să pui jug unui pursânge, atunci mai bine ia-ţi un câine.

duminică, 11 martie 2012

Absorbţia îţi dă aaaripi(oare)

Aveam o bănuială, dar azi am primit confirmarea, şi încă dintr-o sursă de încredere: preşedintele României. Din tot guvernul Boc, Elena Udrea a avut cea mai bună absorbţie! E drept, mi-o imaginam la balotaj cu Boc - fiecare pe alt segment, desigur - dar iată că Nuţi a primit girul preşedintelui drept cea mai bună absorbantă din întreg Executivul! Fostul premier se pricepea şi el la absorbţie, de Boagiu nu mai zic... Oprea venea şi el tare din urmă, mai ales după ce fusese reevaluat - sau reevaluarea se datora tocmai priceperii sale în a absorbi?!

Era mai mult decât evident că principalul criteriu pentru promovarea sau simpla păstrare în funcţie a unui ministru în cabinet era capacitatea sa de absorbţie. Ăştia mici ai lui Ungureanu promit şi ei, că acum dau din colţ în colţ să-şi facă temele date de Divin miercuri. Prima şi cea mai ilegală (dacă pot să spun aşa şi iată că pot) fiind aia cu mărirea salariilor din nimic, cu două săptămâni înainte de alegerile locale. Vorba aia, un... visător aruncă un bolovan în apă şi zece miniştri se chinuie să mărească lefurile. Cum ziceam, grupa mică a premierului MRU începe şi ea să înveţe cum e treaba cu absorbţia. Oricum, musai s-o înveţe, că fără absorbţie nu faci nimic în politică. Absorbţie de fonduri europene, normal...