Zilele astea, dacă ne uităm la ştiri, vedem două atitudini de guvernanţi puse în atiteză: Papandreou şi Boc. Da, ştiu, singurul punct comun al celor doi este că sunt şefi ai Executivului în ţările lor - al nostru, doar pe hârtie. Grecia este, nu pe fundul găleţii cu rahat, mai degrabă pe fundul latrinei şi latrina e sigilată. Împrumutată şi răs-împrumutată, băgată în PIIGS, scuipată de toate ţările Zonei Euro, care nu ratează nici o ocazie de a mai arunca un ou clocit spre mama democraţiei mondiale. Într-un gest de clemenţă, restul Europei acceptă să şteargă jumătate din suma enormă pe care o datorează grecii. Ce fac ei? Spun că se mai gândesc dacă să implementeze sau nu măsurile de austeritate impuse de creditorii internaţionali. În fond, ca întemeietoare a însăşi noţiunii de democraţie, Grecia nu face altceva decât să rămână fidelă propriilor principii: vox populi, vox dei. Asta, repet, după ştergerea unei părţi din datorie şi în condiţiile în care Atena ar mai avea nevoie de MULŢI bani. Tupeu? Exces de testosteron? Inconştienţă crasă? Tembelism politic? Poate...
În acelaşi timp, văd un premier care, la întrebări despre buget, prognoze economice, previziuni de creştere, în general, la orice fel de întrebare legată de finanţele ţării sale, răspunde invariabil: "Să vedem ce zice FMI". Cum adică? De acord, FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană sunt "băncile" tale. Dar, oricâte credite ai avea, nu banca îţi scrie lista de cumpărături. Banca nu vine la tine acasă să-ţi ceară să vinzi televizorul şi să scoţi la mezat hainele puţin purtate, să îl omori pe bunicul în somn cu perna că nu mai ai bani de medicamente şi să te tratezi de diabet şi cancer cu ceai de gălbenele că nu mai ai voie să mergi la spital. Mai ales în condiţiile în care nu ai dat vreun semn cum că ai fi rău platnic. Dacă tu, Guvernul României, aştepţi să vină mereu altcineva care să-ţi spună ce se va întâmpla cu ţara ta, nu este din exces de zel în a te conforma unor reguli, ci din exces de prostie, malformaţie care te împiedică să "naşti" un program de guvernare viabil. Cum s-ar spune, e a nu ştiu câta sarcină pe care Guvernul Boc încearcă s-o ducă la termen, cu multe greţuri şi glezne umflate, iar copilul se naşte mort. Poate că ar trebui să nu mai încerce, zic. Poate că aşa au zis şi ei, şi s-au hotărât să adopte. Copilul altora. În speţă, pe al lui Jeffrey Franks. OK, dar nu au nici o preferinţă? Primul orfan care le este pus în braţe e luat acasă şi culcat în pătuţul pregătit încă din 2008? Se pare că da.
Acestea fiind spuse, mă întreb ce e de preferat? Un guvern cu prea multe cojones, sau o adunătură căreia astfel de "dotări" îi lipsesc cu desăvârşire?
Laurash, iti dai seama ca intrebarea ta este retorica... Majoritatea oamenilor din tara asta ti-ar raspunde ca vrea un premier cu "cojones", dar doar o mica parte stiei despre ce vorbeste si ca-si doreste un guvern dotat cu adevarat. Cu cat degringolada e mai mare cu atat variantele de eludare a legii, de "las' ca merge si asa", de interpretarea legilor in stil prpriu este mai puternica si intinsa.
RăspundețiȘtergereDar cred ca paralela intre cei doi premieri nu poate fi facuta daca nu ne uitam putin in urma, in trecutul lor, al fiecaruia. De unde se targ cei doi? Ce istorie de familie au? Ce traditie? Boc - niciuna. Parintii lui sunt niste oameni simpli, muncitori, fara dorinta de a face politica. Nici strabunicii lui. Papandreou are parinti si bunici de sorginte liberala, oameni care au facut politica toata viata lor, oameni respectati si apreciati pentru diplomatia lor. Pana la ultimele iesiri la rampa ale lui Georgios Papandreou si el era recunoscut pentru diplomatie. Asa ca... sa nu amestecam mere cu visine ca nu iese nimic.
Ce am vrut sa spun cu asta? Doar ca nu este bine ce face Grecia zilele/ saptamanile/ lunile astea, dar nici atitudinea slugarnica a lui Boc si a Executivului roman nu este de apreciat. Parerea mea... Va curge multa apa pe Dambovita sa avem un premier cu experienta politica a familiei Papandreou. Pe de alta parte, nu-mi doresc sa fiu in sosonii grecilor, nici ca popor, nici ca guvernanti.
Irinuca, eu incercam sa pun in opozitie doua tipuri de atitudine a unor sefi de Executiv. Intrebarea mea (intr-adevar, retorica) era: intre cele doua, care e mai respectabila? Nu profitabila, ca profitabila nu e niciuna. Pentru mine, barbat e ala care ia un pumn in fatza si ramane in picioare, nu ala care se taraste sub masa si de acolo se smiorcaie: de ce dai, ma, nu stii sa injuri?
RăspundețiȘtergere