joi, 5 august 2010

Emigraţi, emigraţi, emigraţi!


E dreptul nostru să plecăm la mai bine. În acest moment, statul nu are bani să plătească medicii şi profesorii. Asta e realitatea.

Şi n-a zis-o vreun mogul, monstru capitalist; a zis-o şeful statului, aseară, la TVR. Oricât de sinistru ar părea îndemnul, ieşit din gura unui preşedinte de ţară, trebuie să recunosc faptul că, dincolo de cinism (doar el a promulgat legea salarizării profesorilor, care le acorda un plus de 50%, deşi Tăriceanu urla că n-are de unde), dincolo de asta, zic, am apreciat obiectivitatea. Putea să se smiorcăie, să facă apel la loialitate, solidaritate şi spirit de sacrificiu. Să ne ceară să punem umărul la reconstruirea economică. N-a făcut-o. A zis, în cuvinte mai multe: Căraţi-vă. Ne ducem pe copcă. Am păpat banii, ne-am şi lins pe bot, acuma gata. Dacă vreţi să munciţi ca proştii, pe nimic, e fix alegerea voastră.

Îmi place atitudinea asta, unii ar putea lua lecţii de la Divin. Până la urmă, poate că e mai bine aşa, decât să ne ţii ca pe căţeaua săracului, legată în fundul curţii - nici nu-i dă de mâncare, nici nu se-ndură să-i dea drumul pe uliţă. Şi totuşi, oare a cui o fi vina că biata căţea moare de foame? Poate chiar a ei, că n-a turbat la timp.

foto: imageenvision.com

3 comentarii:

  1. In loc de orice comentariu ...sau din categoria "gand la gand cu bucurie" ...nu prea e cu bucurie , dar asa zice cimilitura straveche

    Ma inabus de furie si -asta nu e poezie ...
    Iubesc tara asta si oamenii ei ca pe Dumnezeu! Dar ma inabus de indignare si furie ca traiesc in ea. S-a dus totul de rapa , sau poate am fost din totdeauna in cadere pe rapile istoriei noastre nenorocite.
    Prietena mea trebuie sa nasca si ginecoloaga ei i-a spus sa-si cumere vaccin BCG (antituberculos) pentru prunc, tocmai din Ungaria pentru ca aici nu se gaseste ... Pe vremea cand am dat nastere celor doua fiice ale mele , una nascuta la un an inaintea razbelului din 89 si cealalta in primii ani ai "democratiei" ,vaccinul era gratuit si se facea in mod obligatoriu in primele zile de la nastere. Acum se cumpara din Ungaria... pentru ca Institutul Cantacuzino a murit "nevaccinat" in fata atacului marilor concerne internationale fabricante de vaccinuri si nimeni , absolut nimeni din guvernarea Romaniei nu a stiut sa-l resusciteze, ba dimpotriva. L-au euthanasiat! Si-au tras comisioane grase , mama lor de imbecili!
    Cine isi perimite sa faca un drum in Ungaria sa cumpere un vaccin? Cativa... Restul , cei multi, nu... Ce inseamna asta? Inseamna ca demult eradicata tuberculoza comunista va reveni infloritoare in plin avant democratic in mileniul trei. Vom avea tuberculosi pe fiecare metru patrat , ba imi zice o prietena jurnalist la Tv ca nici vaccinul antipoliomielitic nu se gaseste in Romania. Va imaginati cum va fi cand pruncii care se nasc azi vor tusi si vor scuipa sange la colturi de strada si vor merge chinuiti de tarele poliomielitei? Va imaginati cum va arata generatia lor ?Apocalipsa Romaniei e aici si acum ... Dar am asa o senzatie ca e contra-facuta,nu cred ca Cel de Sus a decis asta , dimpotriva ...astia de jos , de foarte jos au generat-o.
    Si atunci cum sa-i zic eu fiicei mele mai mari ,care a absolvit facultatea acum cateva zile si care nu intrevede nimic bun aici , "nu pleca mama in strainatate" ? Sa-i zic "stai aici ca sa nasti prunci condamnati din primele zile de viata la boli ingrozitoare" sau "stai aci sa ingrosi numarul depresivilor neimpliniti in cariera chiar daca te duce capul mai mult decat media si mai ales ai si niste studii" ? Ce sa-i spun ... "nu pleca ca o sa mor de dorul tau" sau "pleaca intr-o lume mai normala , unde valoarea mai este un criteriu"?
    Sangerez si uneori refuz sa dialoghez cu ea pe aceasta tema , pentru ca nu vreau sa o influentez in niciun fel , vreau sa isi decida singura soarta...cat despre mine , eu m-am obsinuit sa sangerez , sa traiesc din bani putini , din ce in ce mai putini, pentru ca micsorarile salariale au debutat in mediul privat cu mult inaintea celui guvernamental ...
    Acum ca v-am spus si voua, furia mi s-a mai atenuat , dar mi-e sila si lehamite! Am adus pe lume si am educat copii pentru aceasta tara , le-am platit meditatiile anevoie din leafa mea de parinte singur, pentru ca sa traiasca decent printre ai lor, prieteni, bunici, veri , verioasare nu sa umble prin straini ...dar ma repliez ,o mama nu-si permite luxul sa cada niciodata!Acum strang bani de avioane ca sa-mi vizitez fiica si cine stie , nepotii viitori . Mde ...Mama ei de viata! Daniela Lungu. Pup mult

    RăspundețiȘtergere
  2. Daca vreti sa munciti ca prostii,pe nimic ,e fix alegerea voastra-Laura ai facut cea m-ai buna alegere.MC e pe ducaaaaa.

    RăspundețiȘtergere
  3. Mda... eu am plecat pentru ca in primul rand relatia mea cu TMC era pe duca. Altfel, poate ca as fi ramas sa sting lumina.

    RăspundețiȘtergere

Comentează numai dacă ai identitate și cunoști și cuvinte care nu fac referire la părți anatomice sau rude pe linia maternă.