vineri, 27 noiembrie 2009

Lăsaţi copiii să şi-o ia peste ochi


L-a pocnit sau nu. Mai contează? Psihologic vorbind, posibila zmetie prezidenţială se înscrie în comportamentul cu care, din păcate, ne-a obişnuit. Tocmai de aia spun că nu contează. Cei care nu-l înghit au un motiv în plus să icnească a greaţă, iar cei care îl adoră au fost, cel mult, amuzaţi. Aceştia din urmă sunt aceiaşi care, la momentul "cu trăscăul la volan" au zis "haide bă, mare şpârlă... ce, io n-am băut uischeane cu tovarăşii mei şi după aia am plecat cu maşina? Ce, m-a oprit vreun gabor? Oameni suntem bă, ce dreacu' "... Tot oameni am fost, ce dreacu' şi la ţigancă împuţită, găozar şi alte păsărici. Oamenii care nu l-au taxat pentru astea nu îl vor taxa nici acum, pentru că, între convingerile lor despre lume şi viaţă se regăsesc mostre de înţelepciune ca: nevasta trebuie bătută că ştie ea de ce, săptămâna fără beţie e ca nunta fără lăutari, cei mai buni mici e ăia făcuţi la grătaru' din parcare etc. A, şi încă una: preşedintele nu e şi el om? Ba da, doar că anumite porniri "umane" trebuie să şi le reprime. Aşa cum nu se scarpină în fund (sper) la vreo întâlnire oficială la nivel înalt, tot aşa ar trebui să-şi înghită comentariile din colţul blocului şi să-şi ţină mâinile acasă, câtă vreme are viză de flotant la Cotroceni sau în altă instituţie a statului. Asta n-a contat în 2004, cum nu va conta nici acum. Aşadar, efectul razelor gamma asupra electoratului e nul. Pe mine altceva m-a scos din papuci: lipsa de cojones a Divinului. Dacă mi-ar spune cineva că are un filmuleţ cu mine pupându-mă pe gură cu Brad Pitt, i-aş spune că, oricât mi-ar fi plăcut, asta nu s-a întâmplat niciodată şi că e o minciună sfruntată. În nici un caz nu aş spune "A, da? Păi nu îmi amintesc... E posibil, cine ştie, o fi fost ziua lui... trebuie să văd mai bine filmul ca să îmi dau seama în ce context s-a întâmplat", pentru ca, după câteva ore să îmi amintesc brusc că eu de fapt nici nu-l cunosc pe Brad Pitt şi că nu l-am văzut decât la televizor. Revenind: e de porc, chiar şi pentru întâiul smardoi al ţării, să susţină iniţial că un anumit comportament al copilului ar fi justificat o bastârcă peste ochi, şi după aia să îşi dea seama că el nu a bătut, niciodată, niciun copil. E clar! Omul nu mai are ţinere de minte. Partea mai nasoală e că treaba asta e contagioasă, mai ceva ca gripa porcului! Se ia prin simpatie. Prin simpatie politică... Din fericire, există anticorpi: bunul simţ.

foto: florinmihai.files.wordpress.com

6 comentarii:

  1. Preşedintele-de-dreapta poate fi iertat de electoratul său (a şi fost absolvit în avans de încă multe altele), dar nu ar fi fost iertat de lumea civilizată, dacă ar fi recunoscut. Aşa că a ales varianta uluitoare a negării evidenţei. Eu sper că dacă cineva ia în serios teoria falsului, Preşedintele României este OBLIGAT să ceară serviciilor găsirea falsificatorului. După cum voi scrie imediat, e o problemă de stat. Altfel, te citesc cu drag, mereu. Mihai

    RăspundețiȘtergere
  2. Mihai, nu aş vrea să o dau în paranoia, dar încep să mă întreb dacă nu cumva falsificatorul, dacă el există, ceea ce nu cred, este chiar din staff-ul de campanie al personajului principal. De ce? Pentru că reacţia susţinătorilor lui a fost "ia uite, porcii ăia de la PSD... nu mai au limite dom'le..." Nu ştiu... zic şi eu. Şi te şi citesc. Tot cu drag. Laura

    RăspundețiȘtergere
  3. Stiti vorba aia romaneasca : "un fraier arunca o piatra-n balta si cativa ani 1oo de savanti se chinuie sa o scoata" Cam asta se intampla acum, s-a dat poporului circ ca ei sa aiba timp in liniste sa isi puna la punct planurile de continuarea jefuirii tarii. De 20 de ani si unii si altii ne-au care cum au putut in foame si saracie, dar asta nu conteaza, conteaza acum sa alegem raul cel mai putin rau. Vai de capul nostru si al copiilor nostri... STUPID PEOPLE FOREVER... PE ASTIA II MERITAM CU VARF SI INDESAT

    RăspundețiȘtergere
  4. buna,

    te rog sa arunci o privire pe blogul meu (www.questioare.com) si daca iti place adauga-ma in blogroll-ul tau cu numele Que stii oare?
    multumesc anticipat.

    o zi frumoasa sa ai,

    strumfita.

    RăspundețiȘtergere
  5. @Sorinel Radu: da, "un nebun aruncă o piatră în apă şi 10 filosofi se chinuie să o scoată". Doar că "nebunul" în cauză aproape că se ocupă DOAR cu aruncatul pietrelor...

    RăspundețiȘtergere
  6. buna,

    te rog sa arunci o privire pe blogul meu (www.questioare.com) si daca iti place adauga-ma in blogroll-ul tau cu numele Que stii oare?
    multumesc anticipat.

    o zi frumoasa sa ai,

    strumfita.

    RăspundețiȘtergere

Comentează numai dacă ai identitate și cunoști și cuvinte care nu fac referire la părți anatomice sau rude pe linia maternă.