joi, 23 iulie 2009

Şi caii de curse obosesc, nu-i aşa?


Totdeauna am iubit caii. Am început să-i şi înţeleg după ce am citit, când eram mică, o carte superbă scrisă de Anna Sewell: Negruţ. Este povestea unui cal pursânge (englez dacă nu mă înşel). Căluţul ăsta îşi povesteşte viaţa, de la începuturile lui de mânz care credea că fiecare locomotivă şuierătoare de lângă câmpul lui aduce Apocalipsa, până la... retragere.

Negruţ a schimbat mulţi stăpâni, mai mult sau mai puţin pricepuţi.
A început prin a-şi îndeplini menirea lui de pursânge: şi-a dus omul la vânătoare. Cu ocazia asta a aflat că un călăreţ bun abia mângâie cu zăbala colţurile gurii calului, şi aşa extrem de sensibile. În schimb, un om care, de fapt se teme că nu poate stăpâni forţa din interiorul animalului, va fi atât de brutal, încât bietului cal îi va fi din ce în ce mai greu să priceapă ce i se cere. A ajuns şi la o cucoană fandosită care îl înhăma, cu tranzeluţă, la trăsură: caii arătau grozav de bine, aşa, cu nemernica de cureluşă care le ţinea capetele ţanţoşe, dar le amplifica atât de mult efortul, încât fiecare opinteală era un chin. Un tânăr teribilist şi beat l-a alergat atât de tare într-o noapte, încât bietul Negruţ a ajuns înapoi în grajd mai mult mort decât viu, cu copitele rămase fără potcoave şi şi-a revenit abia după 3 zile de agonie. A fost şi cal de trăsură birjărească: a cărat cufere, zarzavaturi, cărbuni şi oameni grăbiţi. A făcut tot ce i s-a cerut vreodată, în viaţa lui de cal vândut şi răsvândut de geambaşi care îi ascundeau părul ros de hamuri sub un strat de vaselină şi încercau să îi redea sclipirea din ochi cu un cub de zahăr.

Dar a obosit. Şi, exact în momentul în care, cu mintea lui de cal, a înţeles asta, Providenţa a apărut sub forma unor oameni buni, care l-au cumpărat din târg şi l-au dus acasă. Pe cea mai frumoasă pajişte pe care o văzuse vreodată. Aici, nimeni nu avea bici, cravaşă sau tarif pe oră fixă. Aici, Negruţ a putut să-şi amintească în linişte (şi fără regrete) viaţa lui de cal pursânge, înhămat de prea multe ori la o trăsură de piaţă.

10 comentarii:

  1. NU! Nu obosesc niciodata! Si nici nu mor!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ba da. Atunci când sunt mânaţi de birjari, şi nu de jochei experimentaţi, obosesc şi caii de curse.

    RăspundețiȘtergere
  3. Obosesc cu siguranta..... ca si noi de altfel.

    RăspundețiȘtergere
  4. este chiaar interesant..Cautam pe net sa vad daca exista vreo ecranizare a cartii Blackbeauty si am gasit acest blog care vorbeste despre ceea ce am simtit si eu cand am citit cartea annei swell prima data.Hm..oare toate balantele iubesc caii?..
    Eu:29 ani,balanta,iubesc caii enorm, cartea copilariei mele:anna swell-blackbeauty.
    toate bune,
    rodik.
    ps:Iubiti acest animal nobil si loial omului precum un caine.

    RăspundețiȘtergere
  5. Rodik, mă bucur că ai simţit la fel şi, da, cred că toate balanţele iubesc caii. Balanţele iubesc frumosul (interior sau exterior) iar caii sunt nişte fiinţe splendide în toate sensurile. Cât despre ecranizare, există cel puţin una: un serial care a fost difuzat pe TVR în urmă cu câţiva ani, dar povestea era mult diluată şi cam îndepărtată de carte. Despre alta nu ştiu să se fi făcut... Cu drag.

    RăspundețiȘtergere
  6. Rodik: uite altele, e o ditamai lista pe imdb:

    http://www.imdb.com/find?s=all&q=black+beauty&x=0&y=0

    RăspundețiȘtergere
  7. nu numai balantele iubesc caii!
    si pestii k eu is peste si ador caii!:)
    Fli

    RăspundețiȘtergere
  8. Buna , va invit pe toti iubitorii de cai pe blogul meu : http://aliciashorses.wordpress.com/2009/09/13/o-noua-speranta-pentru-calutii-abandonati/ .Acolo veti descoperi multe articole despre aceste nobile animale dar si povestile cailor abandonati din Bucuresti.Va astept

    RăspundețiȘtergere
  9. Intradevar nu doar balantele iobesc caii.Sunt taur si pentru mine calul este cel mai minunat animal il iubesc mai mult decat caine.cu toate ca stau al bloc mi-as dori enorm sa am un cal:D

    RăspundețiȘtergere
  10. Iubesc caii enorm ,mai ales pe cei albi .Sunt innebunita dupa ei.CALUL este cel mai frumos,deosebit si minunat animal de pe planeta.Eu sunt zodia cal (in zodiacul chinezesc).

    RăspundețiȘtergere

Comentează numai dacă ai identitate și cunoști și cuvinte care nu fac referire la părți anatomice sau rude pe linia maternă.