sâmbătă, 4 iulie 2009

Când omul are creier doar ca să îl doară capul


Cică suntem evoluaţi. Inteligenţi. Raţionali. Astea. Şi totuşi, de prea multe ori, reuşim să lăsăm impresia că avem materia cenuşie mai săracă decât a musculiţei de oţet. Uneori, parcă piticul pe care îl avem cu toţii sub scalp începe, nu să tropăie, ci să danseze french can can amestecat cu paşii căluşarilor. Şi atunci o luăm razna. Nu susţin supremaţia raţiunii în faţa sentimentelor, aş fi ipocrită să o fac, pentru că eu însămi îi ard raţiunii palme peste ochi când îşi ia nasul la purtare şi le dau cuvântul, peste rând, sentimentelor. Deci, nu. Daaaarrrr... mai e ceva. Ceva care ţine lucrurile în frâu: se cheamă bun simţ. Îşi are sediul tot sub scalp dar, cumva, reuşeşte să se ferească de pantofii de dans ai piticului. Doar că nu la toată lumea.

3 comentarii:

  1. da. corect. raţiunea mai face pană, câteodată. uneori din aia rea, care se tratează cu pumni în cap şi chei franceze peste radiator.

    într-un singru punct nu sunt de acord cu tine. o chestiune de nuanţă, pur naţionalistă. căluşarii nu sunt sub nici o formă un mijloc de a face zgomot. câtă subtilitate în francheţe, câtă gingăşie peste salturile primitiv-păgâne ale bărbaţilor din cerc; câtă nobleţe în simplitatea ţărănească a jocului... câtă sensibilitate în spatele forţei brute degajate paroxistic în focului jocului, câtă muzicalitate în guturalele strigăte ale celui din centru, cel care "duce" căluşul după el... o frumuseţe de joc pur românesc, cu accente ancestrale, între profanul războiului cu fiarele ori cu oamenii şi sacrul credinţei în zei de dincolo de cruci...

    căluşul n-are nimic din gălăgia inutilă, luminoasă şi deşucheată a fustelor de can-can.

    RăspundețiȘtergere
  2. Bre, Nemesis, eu zisei "french can can amestecat cu paşii căluşarilor". Adicăştelea, cum ar veni, HAOS. Atâta tot. Nu le comparam, le combinam, tocmai pentru că e o alăturare ciudată rău. Aia zic. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu nu sunt de acord cu tine, Nemesis. Nu cred ca ar nimic desucheat can can-ul. Este un dans ca oricare altele. Pune in miscare toate partile corpului, pune in evidenta tot corpul uman asa cum l-a lasat Bunutzu. De ce ar fi mai desucheat can can-ul fata de dansurile moderne sau fata de tangoul argentinian? Doar pentru ca il legam noi in mintea noastra de un anumit moment la istoriei in care moravurile erau cam deocheate? In aceeasi termeni am putea, daca am stii mai multe sa vorbim si despre felul in care aratau lucrurile la momentul aparitiei tangoului. Nu le comparam astazi doar pentru ca stim mai putin despre motivele si locurile in care a aparut tangoul argentinian si mai mult stim despre Moulin Rouge si aparitia can can-ului. Ne place mai mult cum arata tangoul si nu ne place can can-ul. Am ales la intimplare aceste doua dansuri. Pot fi oricare altele.

    Cred ca Laura nu a vrut decit sa gaseasca cea mai directa si sugestiva comparatie ca sa fie cit mai clar cam cum se intimpla sub scufitza treburile. Elocvent, Laura. Mie mi-a placut comparatia. Si daca vorbim de dans cred ca iti aduci aminte ca te intrebai retoric cine va fi al treilea care pleaca - a plecat marea coregrafa Pina Bausch. Si treimea a fost...

    RăspundețiȘtergere

Comentează numai dacă ai identitate și cunoști și cuvinte care nu fac referire la părți anatomice sau rude pe linia maternă.