Mi-e dor de mine, copil. Mi-e dor de mine, aşa cum eram pe vremea când cea mai puternică durere pe care o puteam simţi era aia din genunchiul buşit de asfalt. Mi-e dor de mine pe vremea când succesul însemna doar să reuşesc să mă caţăr pe căprioara din Herăstrău, când eşecul însemna să nu pot să merg pe bicicletă şi când dorinţa mea cea mai fierbinte era să primesc şi eu un pistol cu capse (nu l-am primit niciodată, oare de asta îmi doresc acum să merg la tir?). Mi-e dor de mine, liberă, uşoară, plutitoare. Mi-e dor de mine.
Far away, long ago,
Glowing dim as an ember,
Things my heart
Used to know,
Things it yearns to remember...
Glowing dim as an ember,
Things my heart
Used to know,
Things it yearns to remember...
Si mieeeee.
RăspundețiȘtergereMa simteam cel mai puternic atunci.
La gradinita aveam si gasca. Eram stapanii nisiparului din curtea gradinitei. Pe coridorul din incinta gradinitei era o bancutza lunga si vreo 40 de gaici in care puteam sa ne agatam hainutzele. Fiecare avea un abtibild. La mine era un claun. Greu l-am invatzat pe tata sa tina minte in care gaic sa agatze hainutza. Nu stiam sa zic claun asa ca il poreclisem "Caludiu" LOOOL . Ce dor imi eeeeee. Cred ca daca scriai ceva de politica aveai mai multe comentarii. Dar asa e. In ziua de azi, nu prea mai are lumea timp sa isi aminteasca. Puup
Aaa , si am uitat sa spun ca necajeam fetitele la gradinita. Dar timpul a aratat ca roata se intoarce. LOOOL
RăspundețiȘtergereMda... Ce proşti suntem când suntem copii... Vrem să fim mari :) Careful what we wish for!
RăspundețiȘtergereSi cind ajungem oameni mari ne dorim sa fim din nou copii...ce ciudatenie si cit de paradoxal! Si eu am trecut prin dorintele astea. Am ajuns apoi la dorinta aia in care voiam sa am mintea, sufletul si experienta de acuma si sa am, insa cu 10, 15 ani mai putin. Him! Ce de dorinte nerealizabile. Nu cred ca te ajuta, dar sa stii ca si mie imi e dor de mine...ma trezesc in fiecare dimineata, trag de mine sa o iau de la capat, ma bucura soarele si caldura de afara, ma bucur de zbirniitul insectelor care se bat pe florile de pe terasa, dar ma amarasc cind gandul imi fuge la bucata din viata mea care se cheama serviciu. Imi ocupa extrem de mult timp, mai mult decit mi-as dori si ce este cel mai naspa este ca am alaturi, de cele mai multe ori oameni care nu-mi plac, pe care nu mi-i doresc alaturi. Au ramas doar 2 persoane pe care ma bucur ca le vad zi de zi, dar cu care nu apuc sa vorbesc mai deloc. Una dintre ele esti tu, cealalta e Elena. Asta asa ca sa nu avem vorbe la proces. Ma gindesc ca exista un motiv pentru toate astea doar ca eu nu-l vad/inteleg. Exista un motiv pentru care eu "patesc" asta; sper ca va veni momentul cind imi voi da seama. Poate de aceea ma si bag asa tare in treaba, ca sa-mi ocup mintea si sa nu mai am putere sa ma mai gindesc. De fapt, sunt sigura ca de aia fac asa. Dar, da Laurash si mie imi e dor de mine, citeodata. Nothing else matters...
RăspundețiȘtergereCu siguranţă există un motiv, Irina; şi dacă nu ar exista şi totul ar fi o chestie random, cum ar veni, la plesneală, tot ar trebui să mă conving pe mine însămi că EXISTĂ un motiv, altminteri aş lua-o razna complet. Totuşi, chiar CRED că există un motiv pentru care se întâmplă toate. Şi îl aflăm mereu, la timpul potrivit. În 5... 4... 3... 2... 1...
RăspundețiȘtergere"Nu te uita înapoi! Ai, fie nostalgii, fie regrete."
RăspundețiȘtergereSi de ce ar fi atat de rele nostalgiile si regretele? Sunt si ele dovezi ale faptului ca avem suflete.
RăspundețiȘtergere