duminică, 15 februarie 2009

Low Society Club


Dacă le zici că nu se mai poartă dinţii din faţă, dau fuga la dentist să şi-i scoată; dacă îi anunţi că ultimul răcnet în materie de interior decoration este hârtia igienică ornată cu cristale Swarovski, fac pe dracu'n patru să-și ia și ei, indiferent cât o să le sângereze fundul din cauza asta. Ei sunt auto-proclamata "lume bună" a Bucureştiului. Sâmbătă seara, îi vezi cum se înghesuie la intrarea în club (oricare ar fi el, scump şi fiţă să fie), cu evlavia cu care se grăbesc creştinii practicanţi să prindă începutul slujbei de duminică. Dintr-un Mercedes frumușel coboară un nene mai degrabă urâțel, care se mai și scarpină în fund (o fi de la cristalele de pe hârtia igienică); apare și un june cu înfățișare de student British, cu gâtul delicat înfășurat într-un fular Burberry, care trage un scuipat foarte Romanian și se îndreaptă cu pași egali și plin de autosuficiență spre intrare. Acolo, două dudui care par să se rupă dacă bate aerul condiționat ceva mai tare, ies revoltate să-și ducă hainele la mașină - " nu au garderobă, dragă, nu se poate aşa ceva"- numai ca să revină zgribulite în promiseland.

Mi-a părut bine că am trecut pe acolo (doar pe afară, nu vă scandalizați). Am reținut următoarele: trebuie neapărat să-mi cumpăr o pereche de pantaloni albi transparenți (să se vadă tanga, faaaaatăăăă), niște pantofi roșii cu talpă neagră, pe care să-i asortez la ciorapi negri cu model vălurit. Neapărat trebuie să stau cu buzele țuguiate, să-mi pun gene de păpușă și să nu mă sperie pneumonia pe care aș putea s-o fac pentru că bântui despuiată prin parcarea clubului, doar-doar m-o remarca (sau remorca) și pe mine vreun investitor...

A! Și un pont: contrar credinței populare, ăia care se scarpină în fund când coboară din mașină nu sunt mitocani, dimpotrivă, fac parte din high-life, iar ăsta este un efect secundar al hârtiei igienice cu Swarovski. Cred că deja a devenit un salut secret. Şşşşşt... să nu ziceţi că eu v-am spus...

8 comentarii:

  1. Las ca data viitoare chiar intram putin in club. Jur ca nu ai vazut nimic inca.

    RăspundețiȘtergere
  2. Da si nici eu nu am vazut tot. O sa te duc undeva unde doar fetele au acces. Sa imi spui dupa aia. Cred ca radem o saptamana.

    RăspundețiȘtergere
  3. La cate "gripe" si "penumonii" ambulante, umbla in maieuri sclipicioase.. si pe strada.. si la mall...branduri peste branduri, numai di-end-gi-uri, bi-es-bi-uri si luivuitoane...zau daca nu mi-e frica si sa deschid geamu' dimineatza sa aerisesc...mi-e ca ma ploconesc cu vreo cataracta ori fisura de retina.
    PS: la mall nu mai merg demult...tot de la sclipici... si tot pentru ca ma supara la ochi...si la nervii capului...call me old-fashion!

    RăspundețiȘtergere
  4. Lasă, măi, că e ca beţia: atâta timp cât nu devine un obicei... Un sclipici la timpul lui face bine la moral: îţi dai seama ce viaţă mişto ai tu :))))

    RăspundețiȘtergere
  5. Careeee tanga, Laura? Nu eşti trendy, fatăăăăăă! Se poarta cordeluţa. Ei, nu aia din liceu, care se punea pe cap... Nu, nu! Aia care se pune între picioare, în loc de chiloţei...Şi care scapă la fiecare trei paşi. Cum, de ce? Păi, la ce bun alfel? Aaaaa, a fost tare faza când au mers cu prototipu' pe stradă. Toată, dar toată lumea o punea pe cap. Când afla la ce foloseşte... Ştii, asta mi-aminteşte de un ţăran luat cu maşina la oraş, de un vecin mai "ieşit". Vecinul cumpărase "boabe " pentru căţel. Neintrodusul, lăsat să aştepte cuminte în maşină, începuse să se înfrupte din "bomboanele" căţelului. "Bune, da' cam tari!..." cugetă amărâtul la întoarcerea consăteanului. Strict autentic!

    RăspundețiȘtergere
  6. Clar, sunt varză :))) Noroc că am câine şi ştiu care e faza cu "bomboanele" :P Cât despre cordeluţă... Bune şi diminutivele astea la ceva :D

    RăspundețiȘtergere

Comentează numai dacă ai identitate și cunoști și cuvinte care nu fac referire la părți anatomice sau rude pe linia maternă.