Aţi observat că oamenii evită să se mai angajeze în vreun fel? Nu vorbesc despre piaţa forţei de muncă, nu, ci despre ceea ce în limba engleză se numeşte "commitment".
Oamenii evită să îşi mai asume responsabilitatea unei decizii. Pornind de la rahaturi şi până la guverne (tot nişte rahaturi, în fond, de vreme ce şeful statului spune că "vom avea Guvern, indiferent de care, până pe 22 decembrie", dar m-am plictisit deja de subiect...)
La întrebări simple, cu variante de răspuns a la sondaj de opinie (da/nu) primeşti replici de genul "în principiu...", "e posibil să...", "mai vedem...".
Ăştia sunt diplomaţii, pe care, în caz că nu au făcut ce ziceau că, "în principiu", vor face, nu ai cum să-i tragi de urechi, pentru că vor spune "Stai aşa, păi am promis eu ceva? Ai înţeles tu greşit, varzo care eşti tu varză, varzo" (credits to Badea :) ).
Cei mai puţin experimentaţi (dar cu potenţial) spun "da, se face", sau, şi mai rău, lansează chiar ei o discuţie, şi, pe urmă, de parcă nici tzatziki n-ar fi mâncat, nici n-ar sughiţa, te privesc senini, cu ochi de Bambi care tocmai s-a împiedicat de coupe-papier şi te mai şi întreabă ce s-a întâmplat de ai faţa aia lungă.
Cred că voi scrie Academiei, cu propunerea de a elimina din limba română inutilele, deja, cuvinte, "da" şi "nu". Încep să cred că, în orice situaţie, de la mărturia depusă sub jurământ, până la "ai un foc?", se potriveşte replica "hhmmm... stai să văd... în principiu, cu siguranţă, s-ar putea!"
Sau, ca să înţeleagă şi Traian, "definitely maybe!", vorba băieţilor de la Oasis... Hă, hă, hă...
Oamenii evită să îşi mai asume responsabilitatea unei decizii. Pornind de la rahaturi şi până la guverne (tot nişte rahaturi, în fond, de vreme ce şeful statului spune că "vom avea Guvern, indiferent de care, până pe 22 decembrie", dar m-am plictisit deja de subiect...)
La întrebări simple, cu variante de răspuns a la sondaj de opinie (da/nu) primeşti replici de genul "în principiu...", "e posibil să...", "mai vedem...".
Ăştia sunt diplomaţii, pe care, în caz că nu au făcut ce ziceau că, "în principiu", vor face, nu ai cum să-i tragi de urechi, pentru că vor spune "Stai aşa, păi am promis eu ceva? Ai înţeles tu greşit, varzo care eşti tu varză, varzo" (credits to Badea :) ).
Cei mai puţin experimentaţi (dar cu potenţial) spun "da, se face", sau, şi mai rău, lansează chiar ei o discuţie, şi, pe urmă, de parcă nici tzatziki n-ar fi mâncat, nici n-ar sughiţa, te privesc senini, cu ochi de Bambi care tocmai s-a împiedicat de coupe-papier şi te mai şi întreabă ce s-a întâmplat de ai faţa aia lungă.
Cred că voi scrie Academiei, cu propunerea de a elimina din limba română inutilele, deja, cuvinte, "da" şi "nu". Încep să cred că, în orice situaţie, de la mărturia depusă sub jurământ, până la "ai un foc?", se potriveşte replica "hhmmm... stai să văd... în principiu, cu siguranţă, s-ar putea!"
Sau, ca să înţeleagă şi Traian, "definitely maybe!", vorba băieţilor de la Oasis... Hă, hă, hă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează numai dacă ai identitate și cunoști și cuvinte care nu fac referire la părți anatomice sau rude pe linia maternă.