vineri, 12 septembrie 2008

Napoleon fugea repede

Napoleon era un cal. Un cal de curse, bătrâââân, care, în mod neaşteptat, ajunge să câştige o cursă. Nu mâncase jăratic, ci nişte ovăz "tunat" de îngrijitori, şi destinat altui cal, unul din favoriţi. Dar nu povestea lui vreau să v-o spun, mai ales că Neagu Rădulescu o face foarte frumos. Merită să citiţi cartea, eu am citit-o acum mulţi, mulţi ani, dar, de ceva vreme, îmi tot revine în minte un moment din ea. Este o poveste paralelă, a unui proprietar de cai de curse, trăpaşi campioni. În timpul războiului, personajul se alătură nenumăraţilor oameni disperaţi care încearcă să fugă din calea nenorocirii ce se abătea asupra oraşului lor. Fiecare foloseşte ce are la îndemână: unii, maşini, ce e drept, cam rare pe atunci; omul nostru alege să înhame la căruţă, trăsură, şaretă sau ce o fi fost, cea mai bună pereche de trăpaşi pe care îi avea. Ăştia - cai de rasă, antrenaţi, ţanţoşi, orgolioşi chiar, şi, mai ales, obişnuiţi să fie primii, să nu înghită praful nimănui; acum, pe drumul mare, se trezesc în situaţia neplăcută şi complet nouă pentru ei de a fi depăşiţi de maşini. Se ambiţionează şi fug şi mai repede – degeaba. Şi mor. Nu de oboseală, spune Rădulescu, ci… de inimă rea. Ştiţi ce? Au dreptate. Alergi ca disperatul, faci febră musculară, cazi, te loveşti de îţi vine să nu te mai ridici niciodată, simţi că o să-ţi sară inima din piept şi te întrebi dacă nu cumva ţi-ai pierdut splina pe drum la un moment dat, şi, când, în fine, eşti gata să treci de linia de sosire, trece pe lângă tine cineva călare pe un Harley. Te îneci cu fumul, cazi în genunchi şi te uiţi tâmpit cum toată lumea îl aclamă şi îl declară câştigător absolut şi te întrebi cum de nu realizează nimeni că era, totuşi, un maraton…

5 comentarii:

  1. OK. Iar incepi. Sa raspund: imi place metafora. (Imi plac si caii, desenam cai pina pe la vreo 12 ani). Probabil, Laura, succesul trebuie (auto)evaluat in fucntie de ceea ce iti propui, in limitele acceptate de tine. Daca eu vreau maraton, apoi asta jurizez. Nu ma intereseaza motociclistii, nu ma frustreaza - pentru ca am ales altceva. Dincolo de metafora, ai amintit o carte. Hai sa ne dam sugestii de carti. Eu, la mine, tu, la tine - pentru ca ai cititori mai diversi :-))
    M

    RăspundețiȘtergere
  2. Mihai, asta cu iar incepi e ca in bancul ala cu "ce intuneric e aici..."
    Si eu desenam cai :))) si, cand eram mica, imi doream unul. Cat despre confruntarea motociclist/maratonist, da, ce te intereseaza, aia jurizezi, dar de regula jurizeaza altii... Tu pierzi pe barba ta, si ala castiga pe spinarea altora. Atunci e cam naspa. Pe de alta parte, caii au o mare calitate (intre multe altele): au o lovitura de copita, de mama-mama...

    RăspundețiȘtergere
  3. da, napoleon fugea repede. dar bator? al fefeleagăi? sau, ca să fiu ardelean ca fefeleaga, bator al fefelegii? el a cărat pietre ca să trăiască nişte copii care murea oricum pe la 12-13 ani... el de ce a mai cărat pietrele? de geaba, nu? şi, la umră, a mai şi murit, sub satârul casapului, pentru aceiaşi bani pe care îi căra înainte în coşurile cu piatră...

    ei bine? negruţ era un caz fericit, dar de boxer ce spuneţi? oscilăm între bator şi negruţ, dar câţi suntem boxer-i şi napoleon-i...?

    RăspundețiȘtergere
  4. ...dar sa stiti ca Napoleon din carte NU era un cal batran! Era tanar - 3 ani - si dintr-o greseala (baiatul de grajd ii da din greseala sa bea visinata destinata altui cal) castiga o cursa foarte importanta (Ali era calul batraaaan de care spuneti). Si pentru ca tot am inceput un comment, da, asa e si in viata: precum caii driver-ului Malic (campionii care au murit de inima rea) exista o lupta continua pentru suprematie...si mai ales, nu e drept ca baiatul de grajd sa dea din greseala visinata altui cal...

    RăspundețiȘtergere
  5. Bravo, așa e! Ali era moșul dopat fără voie. Povestea rămâne, însă, aceeași. Iar eu cred că nu e drept să dai vișinată cailor...

    RăspundețiȘtergere

Comentează numai dacă ai identitate și cunoști și cuvinte care nu fac referire la părți anatomice sau rude pe linia maternă.