luni, 6 februarie 2017

Istoria nu se repetă, doar se bâlbâie

N-am somn și-mi pică ochii pe un articol de istorie. Ceva, ca un deja vu, nu-mi dă pace. Așa că dau un search. Găsesc asta:

Pe 22 noiembrie 1917, la scurt timp după revoluția din octombrie, în Rusia sunt înființate Tribunalele Revoluționare. Mai târziu, pe 12 aprilie 1919, statutul lor stabilește prioritatea acestor tribunale în fața Instanțelor Populare și le conferă drepturi nelimitate în a dispune măsura urmăririi penale. Pe 21 octombrie 1919 Tribunalul Revoluționar Special este înființat în cadrul CEKA pentru a investiga marile cazuri de speculă, mită și abuz în serviciu. În decretul de înființare se precizează că „în acțiunile pe care le întreprinde, Tribunalul Revoluționar Special are în vedere interesele revoluției și nu este îngrădit de respectarea vreunei proceduri legale.”

Unde CEKA era SRI-ul rusesc, iar Tribunalul Revoluționar Special, un soi de parchet anticorupție pe steroizi.

Mă duc să dorm, dar mai întâi îmi caut cravata de pionier. Acum fix o sută de ani, și la ruși tot în februarie a-nceput.




duminică, 5 februarie 2017

Nu mai #rezist cu nervii

Băi, mă scuzați, dar eu nu mai pot decât să râd. Jur. Văd statusuri în care li se spune oamenilor „nu citiți ordonanța, că oricum nu pricepeți. Tot ce trebuie să știți e că scapă Dragnea!”

Ba citiți, oameni buni, ca să protestați documentat! Eu am citit-o, m-am enervat, am ascultat păreri de specialiști, de la Andon la Danileț, am înțeles, m-am mai enervat nițel, m-am întrebat de ce nu au făcut proiect de lege cu dezbatere în Parlament, m-am întrebat de-a ce se joacă și nu, încă n-am ieșit în stradă. Pentru că nu cred în „Jos cutare!” doar pentru că mi-a zis mie Gigel pe facebook că așa trebuie.

Mi se pare o mizerie că, acum vreo două-trei săptămâni, sub pretextul semnării unei petiții pentru protecția animalelor de circ, adresa mea de email a fost introdusă într-o bază de date pentru „organizarea de proteste spontane” și chemare la grevă generală - Csibi Magor, nu mă așteptam la asta. Zău.

Și dacă tot m-am apucat, nu vă supărați, dar mie nu mi se par drăgălași copiii care strigă în piață „DNA să vină să vă ia”. Adică ei sunt foarte drăgălași, că doar sunt copii, dar le distrugeți inocența. Nu, nu li se dezvoltă spiritul civic - la câțiva anișori habar n-au cine e DNA și de ce mami și tati spun că nenea și tanti din clădirea aia mare sunt hoți. Li se dezvoltă doar ura. Pentru că în piață se strigă și „PSD - ciuma roșie”, și „Duie Mragnea”, varianta 18+ și câte și mai câte.

Am înțeles și am apreciat ieșirea oamenilor în stradă. E un drept, e un curaj, e o luare de atitudine. Toate, normale într-o democrație. Dar până unde, oameni buni? La început s-a cerut demisia Guvernului. Bun. Da, a fost de porc faza cu ordonanța aia adoptată pe șest, fără un motiv real al urgenței. Și cu pragul și cu multe. După care s-a cerut demisia și abrogarea. Între timp, niște minți luminate au realizat că demisia Guvernului înseamnă executiv interimar, cu puteri limitate. Așa că s-a modificat schimbarea: „nuuuuuu, nu mai vrem demisia; abrogați și-apoi plecați!”

A anunțat Grindeanu că face ședință de Guvern ca să omoare nenorocita aia de ordonanță? „Ieșim în continuare. De ce? Păi cum, să plece Guvernul! Huooo!”

A zis cineva - vreun influencer, că la altceva nu mai reacționăm - că totuși ar fi cam penibil să se facă anticipate la nici două luni de la alegerile parlamentare, care au dat un guvern legitim. Așa că noua poezie este: „să guverneze PSD, dar nu cu miniștrii ăștia!”

Între timp, deși astă seară s-a făcut anunțul privind posibila abrogare, la București își anunță sosirea oameni din toată țara. Păi acu', maică, la spartul târgului? Sau urmează vreun after party și nu știm noi, ăștia mai fraieri de stăm acasă?

PSD a dat cu cârpa roșie pe la nasul protestatarilor anunțând - la cacealma - o contra-manifestație. Replica facebook-ului revoluționar?
„Corega/moșii/pensionarii/colivă/hăhăhă”. Mă copii, nu mai faceți mișto de vârsta oamenilor, că ați plâns cu sughițuri când a venit Șora în piață.

Aștept cu mare interes să văd ce teme se mai aruncă pe facebook în zilele următoare. Sper, doar, să aveți discernământ și să nu le mai ciuguliți așa, fără să le triați. Unele-s bune, dar altele-s pleavă.

#Rezistați? Bravo, vă felicit, jur! Din toată inima mea! Dar încercați să #rezistați și la vrăjeală. Judecați cu mintea voastră. Vă rog eu. Manipularea nu e o stradă cu sens unic.

joi, 2 februarie 2017

Cu abuzul peste abuz călcând


O femeie, excelent pedagog și profesor, primește propunerea de a deveni directoarea unei școli de meserii și a căminului aferent. Ambele proaspăt înființate, un proiect promițător. Acceptă cu bucurie, îi place postul, elevele o adoră. Bătăioasă de fel, femeia face tot ce-i stă în putință ca lucrurile să meargă bine la școală și cămin. Angajează contabil, administrator, se agită să aprovizioneze căminul cu tot ce trebuie - alimente, consumabile etc - într-o perioadă deloc roz din punct de vedere economic.

La un moment dat, în gestiunea căminului încep să apară găuri. Administratorul o denunță pe directoare, care este arestată. Stă trei luni după gratii. Era însărcinată. Un avocat pasionat și profesionist reușește să-i obțină achitarea. Se dovedește că nu directoarea, ci administratorul era cel care fura. Ca să scape el basma curată, îi făcuse directoarei un denunț calomnios pentru abuz în serviciu. Deși achitată, femeia nu și-a mai putut ocupa vechea funcție. 

Femeia era bunica mea. Timp de trei luni a stat în închisoare. O purta în pântec pe mama. Avocatul care a reușit să convingă instanța că se comite o gravă eroare era Ionel Teodoreanu. Da, acel Ionel Teodoreanu. Nu era doar scriitor.

Toate astea se întâmplau în anii 50. Atunci când era suficient un denunț mincinos ca să distrugi parțial sau de tot viața unui nevinovat. Când, de prea multe ori, probele erau încropite în grabă iar decizia judecătorului era doar o formalitate. Când te puteai trezi luat de pe stradă și aruncat în arest fără prea multe explicații. Aproape ca acum.

Ce i-aș cere eu Guvernului, înainte de orice? Legea răspunderii magistraților. Pentru că, știindu-se pe deplin răspunzători de orice hotărâre pe care o dau, judecătorii ar reduce simțitor numărul deciziilor contestabile. Amendabile. Răsturnabile. Nedrepte. Atunci, n-ar mai fi nevoie nici de grațieri cu toptanul, nici de relaxarea definirii unor infracțiuni. Pentru că magistratul ar măsura de 100 de ori și ar tăia o dată. Așa cum trebuie.

Da, excesul comis de Guvernul României e foarte grav. Astfel de hotărâri se discută în mijlocul cetății, nu la umbra palatului. Însă și excesele comise în numele Justiției prost înțelese pot fi cel puțin la fel de grave. Pot frânge vieți.

Să nu zdrobim abuzul cu abuz. Moartea zdrobește moarte doar în cântarea Învierii.