miercuri, 29 august 2012

Divinul e la Cotroceni; sunt liniştită.

Anul trecut sau acum 2 ani, am mers cu un vaporaş până pe Insula Ovidiu şi înapoi, în Mamaia. Ghiolul absolut superb, am văzut şi fotografiat un senzaţional apus de soare, pe insulă am  mâncat un peşte gustos şi am băut un vin bun - frumos, ce mai! Un singur inconvenient: vaporaşul era PLIN de nişte păianjeni mari, negri şi cu un fund grăsan. Când spun plin, mă refer la câteva sute, împrăştiaţi care-ncotro. La un moment dat, răpusă de oboseală şi de tocuri, am zis să mă risc şi să mă aşez pe un scăunel. Între piciorul scaunului şi şezut - ce să vezi? Un păianjen din ăsta dolofan. Cum eu eram obosită şi el părea paşnic, am decis să-l las în durerea lui, dar să-l mai controlez din când în când. Mă uitam, el era acolo, era OK. Când m-am uitat şi, brusc, nu l-am mai văzut, am sărit direct în mijlocul punţii, urlând "luaţi-l de pe mineeeeeee!".

Divinul e ca un păianjen otrăvitor. E mai bine să ştii exact unde e. Deci, cum spuneam: deocamdată sunt liniştită.

duminică, 12 august 2012

Nu mai e timp pentru INFOrmație?

Faptul că am lucrat la TVR Info nu este, în sine, un motiv pentru care semnez această petiţie. Însă faptul că, lucrând acolo, am văzut şi am înţeles modul în care o mână de oameni însufleţiţi doar de motivaţia interioară reuşesc să concureze onorabil posturi mult mai antrenate şi mai "dotate" este un motiv foarte bun pentru a nu fi de acord cu închiderea TVR Info. Mi se pare firesc ca o televiziune publică să aibă propriul post de ştiri; în ţările normale la cap aşa este.

Mai ales că bugetul unui post de ştiri (mai ales al TVR Info) nici măcar nu se apropie de bugetul alocat unor producţii "grandioase" marca TVR, care au eşuat lamentabil din punct de vedere al rating-ului, fapt care nu le-a împiedicat să rămână, zâmbitoare, în grilă. Ştiu, se vorbește de salarii fabuloase şi de condiţii preferenţiale. În redacţia TVR Info, eu am văzut doar oameni care munceau cât pentru 3 şi erau plătiţi cât pentru mai puţin de 1. Nu mă refer la cazuri "speciale" pe care le cunoaştem cu toţii. Mă refer la oamenii lângă care am lucrat în fiecare zi în care am fost acolo. Oameni pregătiţi, talentaţi, cu experienţă sau măcar cu bunăvoinţă şi cu dorinţa de a învăţa, în cazul în care experienţa nu era punctul lor forte.

TVR Info a demonstrat că televiziunea publică de ştiri nu este o contradicţie în termeni, ci un lucru fezabil. Mai mult: un lucru necesar. Ca şi un post de cultură, dacă veni vorba. SINGURUL de acest fel!

Cred că un popor care consideră că nu mai are nevoie de cultură şi de informaţie poate să se aşeze, ca elefanţii, şi să aştepte să moară. Pur şi simplu, nu-şi mai are rostul.

sâmbătă, 4 august 2012

300. Eroii de la Termopilit


Traian Băsescu, 2004:


Traian Băsescu, 2012:

"Surprizele vor fi mari dacă actualizarea se face corect. Eu mizez pe o creştere a numărului de electori cu cel puţin de 300.000. Ceea ce înseamnă că vor fi mai puţine procente la referendum" (realitatea.net)



What's wrong with this picture? Trecând peste faptul că alegerile "fraudate cu certitudine" în 2004 au fost câştigate de alianţa D.A. şi de Luminăţia Sa, văd că şi acum Divinul vorbeşte tot despre o diferenţă dubioasă de 3 sute de mii de oameni. Ori are un fetiş cu numărul ăsta (pe lângă fetişul cu tricouaşul turcoaz), ori ăştia 300 sunt un fel John Doe multiplicat, numai bun de băgat sau de scos de pe listele electorale, în funcţie de interesul jucătorului.