Translate

vineri, 2 martie 2012

Senzaţional! Găina nu mai naşte pui vii!


Nimeni nu părea să sară în ochi din guvernul Ungureanu. Ba chiar, părea să fie un guvern atât de insipid că risca să treacă drept unul care îşi vede de treabă. Bine, se remarcase domnul Berca-cel-degrabă-vărsător-de-sânge-de-prefecţi cu atitudinea lui belicoasă din timpul campionatului naţional de viscol. Şi domnul premier, care i-ar fi pus pe sinistraţi la colţ, în genunchi pe coji de nucă. Şi domnul ministru al educaţiei, prin simpla asemănare cu personajul Newman, din Seinfeld.

OK, aşa e, unii membri ai cabinetului au mai reuşit să se facă remarcaţi, dar foaaarte subţire, faţă de predecesori. Cel puţin la categoria "din puţul gândirii şi-am forat adânc", nu credeam că Igaş are challenger. Şi iată cum realitatea  m-a surprins pentru a nu ştiu câta oară, scoţându-l din pluton pe domnul Fuia, ministrul agriculturii. Din seria "iarna nu-i ca vara" domnia sa ne-a servit astăzi o mostră de înţelepciune ancestrală: "Găinile nu este o fabrică pe care să o opreşti şi să o porneşti. Găina deci face ouă şi dacă plouă, şi dacă este viscol". Eeeei? La asta nu v-aţi fi aşteptat, este? Aştept cu înfrigurare ca fiecare dintre ceilalţi miniştri să emită, la rându-i, câte un truism din ăsta panseistic, adecvat domeniului pe care îl păstoreşte. De pildă, domnul Berca ar putea declara, nu-i aşa, că afacerile interne nu sunt totuna cu cele externe şi că, în general, ce face el la interior se vede la exterior, ca în reclama de la Activia. Sau ministrul sănătăţii, domnul Ritli, ar putea zice că, decât sărac şi bolnav, mai bine bogat şi sănătos, ceea ce nici n-ar fi o politică rea pentru sistemul sanitar. Ministrul muncii, doamna Boghicevici, ar putea susţine că  în România meseria e brăţară de aur, pe care trebuie s-o vinzi la bătrâneţe ca să nu mori de foame. Posibilităţile sunt infinite. Ca universul. Şi ca prostia omenească, vorba lui Einstein…

5 comentarii:

  1. Cel puţin ne distrăm. Ştim că sînt idioţi, de ce ne-ar mai deranja treaba asta?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A, deja nu mă mai deranjează, mă amuză :))

      Ștergere
  2. Uite de-aia te iubesc eu, Laura: ca gandesti ca mine, dar o spui muuult mai bine!! :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cică Balanţele sunt diplomate. Iar diplomatul e ăla care te trimite la dracu' aşa de elegant, că deja te duci să-ţi iei bilet. Cam asta fac eu cu ei :))))))

      Ștergere
  3. Horia mi-a luat vorba din gura si a avut rapiditate la a o si scrie. Si eu patesc la fel cu tine, Laurash, le spui atat de bine ca nici nu mai e cazul sa deschid gura. Basca ca eu am milioane de alte motive sa te iubesc. Pana la soare si-napoi. Sa stii.

    RăspundețiȘtergere

Comentează numai dacă ai identitate și cunoști și cuvinte care nu fac referire la părți anatomice sau rude pe linia maternă.