Clubber angajat cu acte în regulă sau Domiciliu stabil: masa 3 de la secţiunea VIP

ziare.com

Există o cultură a clubberilor. De fapt, în cluburile de la noi, există o adevărată societate paralelă, cu ierarhii, norme (de multe ori mai stricte decât cele ale societăţii reale) şi cu pedepse usturătoare. Dacă ai apucat să începi să mergi în club, trebuie să te ţii de asta. Nu creează dependenţă, nici măcar psihică. Dar e ca la serviciu: ai, n-ai chef, TREBUIE să mergi. Ba chiar, e indicat să faci rezervare în aceeaşi seară în mai multe cluburi, şi să treci prin fiecare măcar o oră-două. Altfel, e groasă. Nu te concediază, nu te exmatriculează, dar vrei să creadă lumea (pentru care te duci acolo) că eşti bolnav, arestat (pentru unii n-ar fi o variantă exclusă), mort, sau, cel mai rău dintre toate, FALIT? Niciodată...

Aşa se face că, într-o aglomeraţie atât de mare că te calci singur pe pantofi, vezi oameni aşezaţi la mese, oameni pe ale căror feţe se citeşte un sictir demn de funcţionara de la taxe şi impozite în ultima zi de plată, oameni care nu se privesc unul pe altul, nu îşi vorbesc, dar nici nu admiră peisajul; oameni care privesc în gol, având mare grijă să îşi menţină postura, şi sunt atât de concentraţi asupra acestei chestii că şi uită să mai soarbă din şampania de pe masă...
Din când în când, îi mai vezi pe ei că le iau pe ele de mână/în braţe/le sărută. Nu, nu pentru că au ieşit din transă, ci pentru că, în câmpul vizual al titularei a apărut Pisi cu care domnul a "discutat" seara trecută şi trebuie prevenite eventualele neplăceri. Titulara se prinde, ignoră, îşi priveşte ceasul (cadou de la domn), oftează când îşi aminteşte de ce stă cu el, şi îl mângâie, absentă, pe mână. Pisi vede, înţelege, şi se îndreaptă spre altă masă... Îi e sete, na, şi doar nu o să-şi plătească singură consumaţia... Abia i-au ajuns banii să-şi pună nişte unităţi pe cartelă, în caz că o sună Fabiano/Ahmed/Michel. S-o găsi cineva să-i ia şi ei măcar un Red Bull... a auzit ea că cică îţi dă aaaaripi... E ultima speranţă a îngerilor căzuţi... în club.

Barack Obama: al 44-lea preşedinte al Statelor Unite, primul Mare Şef de Trib

Obama are sânge de indian cherokee şi de kenyan. Dintr-o dată, sintagma din imnul american, "The home of the brave and the land of the free" capătă sens.

Îmi amintesc de un film în care Errol Flynn juca rolul unui ofiţer al armatei britanice, care ajunge în Statele Unite, în mijlocul luptei dintre trupele americane şi războinicii amerindieni. Un veritabil gentleman englez, Flynn se oferă să facă pe curierul şi să transporte o scrisoare foarte importantă. Comandantul Joe Something (not the plumber) îi spune că nu îi poate permite să facă asta, pentru că nu este american. Replica lui Flynn: "Nici voi nu sunteţi; adevăraţii americani sunt acolo, pe dealuri, în spatele stâncilor, au arcuri cu săgeţi şi poartă pene în păr."

Încă ceva: se spune că, dacă pe Mayflower s-ar fi aflat cu adevărat strămoşii tuturor celor care susţin asta, vasul s-ar fi scufundat înainte să părăsească portul. Naţiunea americană s-a format şi s-a ridicat datorită (sau din cauza...) imigranţilor. Doar că unii au venit cu câteva sute de ani mai devreme, alţii au fost aduşi cu forţa, iar alţii au întârziat cu câteva secole.

Dacă Barack Obama a fost ales preşedinte al Statelor Unite, probabil este pentru că americanii şi-au înţeles trecutul; iar asta înseamnă că au un viitor.